Alexandru Vișinescu nu are viață bună în arest. Condamnat în urmă cu o lună la 20 de ani de închisoare cu executare pentru crime împotriva umanității, torționarul nu se simte deloc bine.
Deși în luna februarie, sentința l-a făcut să plângă în hohote și că ceară clemență, motivând că vrea să moară în patul său, scrie Cancan.
Însă, o sursă apropiată, citată de Cancan, a precizat că "este la spitalul penitenciar Jilava. Nu este într-o stare foarte bună, nu se mai poate duce singur la toaletă, are nevoie de ploscă sau pampers. În primele zile nu a vrut să mănânce, stătea mereu supărat și încruntat. Nu a plans, are un caracter foarte puternic. E greu de crezut că va ajunge să stea la comun cu ceilalți deținuți pentru ca este foarte bolnav, nu se deplasează singur. Se vede că este foarte deprimat. Nu a venit nimeni să îl viziteze".
Vișinescu a torturat și ucis zeci de persoane când era comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat.