Peste 5.000 de angajați din Sănătate au anunțat că vor participa luni, 11 martie, la proteste în București. Manifestanții se vor aduna în fața principalelor instituții guvernamentale: Guvernul, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Palatul Parlamentului. Principele revendicări sunt creșterile salariale și asigurarea unor condiții de muncă echitabile.
Protestele sunt structurate în mai multe etape, pentru a evidenția diferitele revendicări:
– Încep la Piața Victoriei (11:00 – 12:00), unde participanții își vor cere drepturile cuvenite;
– Continuă cu un marș pe Calea Victoriei spre Piața Revoluției (12:00 – 12:30), evidențiind lipsa de respect a guvernanților;
– Următoarea oprire este în fața Ministerelor Muncii și Sănătății (12:30 – 13:00), unde se cere îndeplinirea obligațiilor asumate;
– Marșul se îndreaptă apoi către Piața Constituției (13:00 – 14:00), subliniind dedicarea și solidaritatea personalului medical.
„Amintim tuturor cetăţenilor că am fost şi suntem în continuare la datorie, pentru a le apăra sănătatea şi viaţa, meritând formele de recunoaştere corespunzătoare pentru asta. Ziua personalului medical constituie simbolul sacrificiilor şi dăruirii acestor profesioniști”, spun sindicaliştii.
– Protestul se încheie în fața Parlamentului (14:00 – 15:00), unde se solicită adoptarea noii legi a salarizării în forma negociată.