Papa Francisc a recomandat preoților să reziste ”mondenităților virtuale” și să se apropie de oamenii aflați în suferință

Papa Francisc a recomandat preoților să reziste ”mondenităților virtuale” și să se apropie de oamenii aflați în suferință
Foto: paginaeuropeană.ro

Papa Francisc a recomandat preoților din toată lumea să reziste "mondenităților virtuale” de pe internet și să se apropie de oamenii săraci, neștiutori și de prizonierii de război.

Acesta s-a adresat în bazilica Sfântul Petru sutelor de proți prezenți, transmițându-le tradiționalul mesaj al slujbei din Săptămâna Mare. Papa le-a mai recomandat acestora să renunțe la aroganță, să se identifice cu oamenii săraci, prizonierii de război, cei marginalizați și respinși.

Papa Francisc a mai spus că preoții pot fi "orbi, lipsiți de lumina frumoasă a credinței…din exces de teologii complicate", dar ei trebuie să se gândească la oamenii care se află în suferință doar pentru că ”alții îi oprimă”.

"Ne simțim prizonieri nu înconjurați, ca atâtea popoare, de ziduri de piatră de netrecut sau de garduri de oțel, ci de mondenități virtuale care se deschid și se închid printr-un simplu click. Suntem oprimați nu de amenințări și de lovituri neașteptate, ca mulți oameni sărmani, ci de atracția a mii de propuneri de consum de care nu ne putem desprinde", le-a spus Suveranul Pontif preoților, potrivit radiovaticana.va.

Joi seară, Papa va spăla picioarele a 12 tineri imigranți dintr-un centru de solicitanți de azil, iar vineri, sâmbătă și duminică va prezida mai multe ceremonii cu ocazia sărbătorilor pascale.