ÎCCJ a acceptat cererea lui Iohannis în care cere strămutarea dosarului în care se decide soarta casei din Sibiu

ÎCCJ a acceptat cererea lui Iohannis în care cere strămutarea dosarului în care se decide soarta casei din Sibiu

Magistraţii de la Piteşti vor fi cei care vor decide soarta casei din Sibiu a preşedintelui Klaus Iohannis. Curtea Supremă a acceptat cererea de strămutare formulată de şeful statului.

Decizia este definitivă.

Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Potrivit agerpres, la data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii '70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.