Noi nereguli în spitale: Dezinfectanții folosiți au o concentrație mult mai scăzută decât cea de pe etichetă (VIDEO)

La o zi după ce autoritățile au anunțat că rechizitoriul în cazul incendiului din ”Colectiv” a fost finalizat, iar inculpații vor fi trimiși în judecată, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au publicat o anchetă ce scoate la iveală noi nereguli privind infecţiile intraspitaliceşti. Jurnaliștii susțin că unul dintre motivele pentru care au fost posibile aceste infecții este faptul că soluţiile folosite în spitale la dezinfecţie au o concentrație mult mai scăzută decât cea de pe etichetă.

Conform sursei citate, statul român nu este deloc interesat de ce fel de dezifectante ajung în spitalele din România. Astfel, firma care alimentează cu astfel de substanţe cele mai multe unităţi medicale din ţara noastră, Hexi Pharma, îşi permite să livreze diluanţi cu o concentraţie mult mai mică decât ar trebui să fie. Dezvăluirile vin chiar de la foşti angajaţi ai companiei.

”Se lucra după alte rețete decât cele normale. Au apărut permanent probleme. Cei din spitale își dădeau seama. Uneori s-au retras de pe piață mii de bidoane cu astfel de produse. Au existat probleme de neconformitate în multe județe și la multe spitale: Arad, Sibiu, Tg. Mureș, Argeș, Slatina… Dar, în final, toate au fost mușamalizate”, a declarat, pentru Gazeta Sporturilor, un fost angajat al societăţii producătoare de dezinfectanţi pentru spitale.

Mai grav este că statul român nu controlează compoziția niciunuia dintre acești dezinfectanți în vreun laborator. Doar compară etichetele cu avizele.

”Abia acum, noi, la Institutul de Sănătate Publică, dezvoltăm o metodologie și căutăm o investiție ca să facem ceva, dar doar pentru apa din piscine. Nu se fac, nu facem astfel de analize. DSP ar putea să le comande, dacă ar decide asta, dacă le-ar considera necesare. Dar legea nu-i obligă. Din câte știu eu, nu se fac analize de laborator pentru substanțele active din biocide. Asta e legea. Comisia de Biocide dă aviz pe baza unui dosar. Acolo există o analiză de laborator depusă de producător. Să știți că există niște standarde, e nevoie de un laborator acreditat”, a declarat Andra Neamțu, directorul Centrului de Monitorizare a Riscului din Institutul Național de Sănătate Publică.

Dezinfectanții folosiți în spitale au o concentrație mult mai scăzută decât cea de pe etichetă

#DIRECT_ONE_uia4c5#

Despre acest subiect al infecţiilor din spitale a vorbit şi Ministrul Sănătăţii, care a declarat că nu ştia că dezinfectanţii nu sunt verificaţi de statul român. Se laudă însă cu demararea unui program de naţional împotriva infecţiilor nosocomiale.

”Sunt sincer, nu știam că nimeni din statul român nu verifică prin analize de laborator dezinfectanții din spitale! Tocmai de aceea e important că ministerul lansează mîine programul împotriva infecțiilor nosocomiale. De undeva trebuie început”, a declarat Achimaș-Cadariu.

Ultima oră
12:37 - Nicușor Dan, despre criza politică: „O să avem luni discuții, conform Constituției”. Care e „întrebarea esențială” pe care o va pune tuturor partidelor la consultări (VIDEO)
12:18 - Eurovision 2026: S-a stabilit ordinea de intrare în finală. Când cântă reprezentanta României și la ce număr poate fi votată
12:09 - Cum justifică Mihail Neamțu (AUR) prezența la învestirea dictatorului din Uganda: „Nu se jenează să invoce numele lui Hristos”
11:53 - Andreea Ibacka a vorbit despre violența în cuplu în plin divorț de Cabral: „Nicio femeie nu merită să trăiască în frică”
11:39 - Lora, dezvăluiri despre căsnicia traumatizantă cu Dan Badea: „Devenise agresiv fizic. Am urlat în pernă”
11:24 - Salariile starurilor de la Cupa Mondială. Jucătorul care câștigă singur mai mult de 200 de milioane
11:09 - Radu Miruță a respins bugetele la CFR Călători și CFR SA și a cerut refacerea lor: „Oficializau pierderi mai mari și datorii mai mari”
10:56 - Românii care vor să călătorească în Olanda, vizați de noi controale. Ce documente sunt obligatorii la graniță
10:47 - Nicușor Dan, la BSDA 2026 alături de fiul său. Președintele a venit cu Antim la standul F-35 și i-a arătat una dintre cele mai spectaculoase aeronave din lume (GALERIE VIDEO)
10:27 - Deputat PSD, surprins cu un al doilea Mercedes de peste 100.000 de euro: „Am rămas cu sensibilitate de când alergi pe holurile întunecate după mine” (VIDEO)