Zeci de mii de francezi sunt afectați de inundațiile provocate de intemperiile din ultimele zile. Mii de pompieri și ofițeri de poliție au fost mobilizați pentru a le veni în ajutor sinistraților. Deși au depus toate eforturile pentru a ajunge la oamenii izolați din cauza apelor, trei polițiști au ajuns foarte cunoscuți peinternet după ce barca în care se deplasau s-a răsturnat, informează huffingtonpost.fr.
Jurnaliștii de la TF1 au însoțit echipajul de poliție pentru a face un reportaj despre inundațiile din Paris. Astfel, trei polițiștiau pornit într-o barcă,folosind niște lopeți în loc de vâsle, pentru a se asigura că oamenii din zonă nu au rămas blocați în propriile locuințe. Doar că, la un moment dat, greutatea agenților s-a dovedit a fi prea mare pentru a fi susținută de ambarcațiune, așa căbarca s-a răsturnat.
Postate pe internet, imaginile au fost distribuite rapid de zeci de mii de utilizatori ai rețelelor de socializare. Clipul a fost vizualizat de peste 5.300.000 de internauți și a primit peste 125.000 de ”like-uri”.
Inudații în Franța: Un clip cu trei polițiști a căror barcă se răstoarnă în timpul unei intervenții în sprijinul sinistraților a devenit viral pe internet