Autoritățile române au expulzat un afgan pentru amenințarea siguranței naționale

Curtea de Apel București l-a declarat indezirabil pentru o perioadă de 10 ani pe cetățeanul afgan Noor Rahman Niazi. Acestă era în evidențele procurorilor pentru desfășurarea de activități ce pun în pericol siguranța națională.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a emis un comunicat de presă în care precizează: "La data de 13.06.2016, în urma propunerii formulate de SRI – autoritatea română cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor legale ce reglementează regimul străinilor în România, pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabil a unei persoane de cetăţenie afgană, pe o perioadă de 10 ani, pentru considerente de securitate naţională".

Cetățeanul afgan are la dispoziție 10 zile pentru a face apel asupra deciziei judecătorilor.