Caz unic în România: Un tânăr s-a autoamendat cu 500 de lei, pentru că în timpul liceului a circulat fără bilet, fraudând astfel RATB (FOTO)

Neîmpăcat cu gândul că a fraudat Regia de Transport în Comun ani de zile, un tânăr s-a autoamendat. Pavel Florin Șocostiuc, 22 de ani, a achitat către RATB 500 de lei din proprie inițiativă, explicând că face acest lucru pentru că în cei 4 ani de liceu a călătorit fără bilet, pentru că nu avea bani.

"Am urmat Colegiul Tehnic Media, iar în perioada 2010-2012 nu prea am avut bani de bilete. După liceu am făcut un curs de bucătari – o meserie care îmi place. De doi ani am reușit să mă angajez și am strâns banii pentru a plăti ce am de plătit", a povestit Pavel Florin Șocostiuc pentru libertatea.ro.

Tânărul spune că pur și simplu nu vrea să aibă datorii pe conștiință, de nici un fel – ”adică, ce ție nu-ți place, altuia nu face!”, explică el – pentru că nici lui nu i-ar plăcea ca cineva să nu îl răsplătească pentru un seviciu efectuat.

Tags: