Amplu protest antiguvernamental în Serbia. Școli, librării, teatre și baruri au fost închise în mai multe orașe

Amplu protest antiguvernamental în Serbia. Școli, librării, teatre și baruri au fost închise în mai multe orașe
Sursa Foto: Hepta.ro/ Amir Hamzagic / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Mai multe școli, librării, teatre și baruri din Belgrad și din alte orașe ale Serbiei au fost închise ca parte a celui mai recent protest antiguvernamental. Cetățenii au ieșit în stradă după ce, în luna noiembrie a anului trecut, acoperișului unei gări s-a prăbușit și a ucis 15 persoane.

Manifestanții spun că în spatele dezastrului s-au aflat corupția, nepotismul și lucrările de construcție prost realizate. De asemenea, ei cer judecarea mai rapidă a celor vinovați pentru tragicul incident.

Sindicatele profesorilor au susținut apelul studenților la grevă, motiv pentru care majoritatea școlilor din Belgrad au fost închise vineri, potrivit Reuters.

Mii de studenți s-au adunat în fața clădirii principale a guvernului și au comemorat cele 15 victime care au murit în gara din orașul Novi Sad, după ce acoperișul s-a prăbușit.

Unele cafele din Belgrad au rămas deschise și au oferit mâncare și băutură gratuită

Procurorii din Novi Sad au pus sub acuzare 13 persoane, inclusiv un fost ministru al Infrastructurii, după incidentul tragic în care mai multe vieți omenești au fost pierdut. Însă, rechizitoriul nu a fost încă acceptat în instanță.

Teatrele și-au anulat reprezentanțiile de seară, iar o editură și-a ținut cele 45 de librării închise.

„Elevii și profesorii au nevoie de sprijinul nostru în lupta lor pentru sistemul just de valori în societate”, a declarat editura Laguna într-un comunicat.

Unele cafenele din Belgrad au rămas deschise, dar au servit mâncare și băuturi gratuite sau la un preț scăzut. .

Președintele sârb a anunțat organizarea unei contramanifestații

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic, care exercită o influenţă puternică în Partidul Progresist Serb, aflat la guvernare, a anunțat o contramanifestație în oraşul Jagodina, mai târziu în cursul aceleiași zile. Protestatarii au condamnat ferm aceasta inițiativă, susținând că Vucic face abuz de putere. Președintele a negat acuzațiile.