Bilanțul Jandarmeriei la finalul meciului FCSB – Manchester United. Amenzi de peste 70.000 de lei

Bilanțul Jandarmeriei la finalul meciului FCSB - Manchester United. Amenzi de peste 70.000 de lei
Coregrafie ros albastra cu chipul lui Helmuth Duckadam afisata la meciul de fotbal dintre FCSB si Manchester United, din cadrul UEFA Europa League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 30 ianuarie 2025. © FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES/Facebook FCSB

FCSB a pierdut meciul de fotbal cu Manchester United, care i-ar fi asigurat calificarea directă în optimile Europa League. Rezultatul de pe teren (0-2) nu este singurul motiv de supărare.

Oficialii clubului bucureștean, organizatori ai meciului de fotbal, au primit și o sancțiune destul de usturătoare, din partea Jandarmeriei. Este vorba despre o amendă de 60.000 de lei. Alte două amenzi în valoare totală de 10.000 de lei au fost aplicate firmei de protecție care trebuia să asigure securitatea pe stadion.

Potrivit unui comunicat emis de Jandarmerie, la finalul meciului de fotbal dintre FCSB şi FC Manchester United, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 71.300 de lei. De asemenea, a fost întocmit și un act de sesizare care va fi transmis autorităților penale pentru purtarea sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

„Dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Române.

În acest context, jandarmii au mai aplicat o sancțiune complementară, de interzicere a accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni.

FCSB a ratat victoria cu Manchester United

FCSB, echipa patronată de Gigi Becali a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul 2-0 (0-0), joi seară, de Manchester United. Meciul s-a disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a competiţiei de fotbal Europa League. După acest rezultat, echipa bucureșteană a ratat calificarea directă în fazele superioare ale competiției.

FCSB va trebui să joace în play-off-ul competiției pentru a obține calificarea în optimile de finală. Gruparea patronată de Gigi Becali a reușit să obțină 14 puncte. Acum, urmează tragerea la sorți în care se va decide următorul adversar.