Laura Vicol și Vladimir Ciorbă aduși cu mascații la DIICOT pentru audieri / Cei doi ar fi suspecți în schema Nordis (VIDEO)

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă aduși cu mascații la DIICOT pentru audieri / Cei doi ar fi suspecți în schema Nordis (VIDEO)
 Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt aduși la audieri la DIICOT în dosarul Nordis, în București, 3 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Fosta deputată PSD Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost aduși luni cu jandarmii la DIICOT și ar urma să fie audiați de procurori, în contextul perchezițiilor desfășurate în dosarul Nordis.

Procurorii susțin că liderii grupului infracțional organizat au încasat de la clienți suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro) ca avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier). Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 lei (69 milioane de eur0) și 2.400.000 euro.


Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt aduși la audieri la DIICOT în dosarul Nordis, în București, 3 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt aduși la audieri la DIICOT în dosarul Nordis, în București, 3 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt aduși la audieri la DIICOT în dosarul Nordis, în București, 3 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt aduși la audieri la DIICOT în dosarul Nordis, în București, 3 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Procurorii instrumentează un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor.

DIICOT îi acuză pe suspecți că din 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor.