De Dragobete, ziua în care românii celebrează iubirea, domnii și-au început ziua la florării. Gata de cadouri care puteau fi oferite cu această ocazie a fost variată, de la aranjamente florale, ursuleţi de pluş sau chiar prăjituri în formă de inimă. Cei care nu au putut alege un cadou, şi-au invitat jumătatea la Castelul Corvinilor, unde au s-au oficiat căsătorii… de probă.
„Aranjamentul conține ursuleț, inimioare, bomboane, trandafirași și eucalipt. Avem aranjamentele noastre, aranjamentele încep de la 45 de lei”, a spus Rodina Păuna, florist, pentru Observator News.
„Un tort tematic sub formă de inimioară. Este îmbrăcat într-o glazură roșie elastică, iar conținutul este compus dintr-un blat red vevelt, de căpșuni, conține cremă de mascarpone în care avem căpșuni proaspete, rodie și zmeură”, a spus Corina Ștefănescu, administrator.
La Castelul Corvinilor, îndrăgostiţii au fost aşteptaţi într-un decor de basm. Înconjurați de cavaleri și domnițe, cuplurile s-au căsătorit pentru o zi. Cei care au trecut deja pe la ofițerul stării civile au avut ocazia de a-și reînnoi jurămintele de dragoste.
„Emoționant, ceva foarte frumos, nu mă așteptam, nu știam că se organizează așa ceva”, a spus un tânăr.
Cuplurile au primit și certificatul care atestă căsătoria oficiată de un cavaler al Castelului Corvinilor.