Vila de 650.000 de euro a ministrului Grindeanu ar fi fost proiectată de o firmă Nordis, potrivit Insider Timișoara

Vila de 650.000 de euro a ministrului Grindeanu ar fi fost proiectată de o firmă Nordis, potrivit Insider Timișoara
Foto: Inquam Photos / Adel-Al-Haddad

Vila de 650.000 de euro a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, ar fi fost proiectată de o firmă care a făcut parte din grupul Nordis, cu Vladimir Ciorbă acționar, potrivit informațiilor Insider Timișoara.

Soția lui Grindeanu a cumpărat în 2022 un teren de 1.421 mp, la marginea Timișoarei, la Dumbrăvița, în valoare de 241.400 euro, iar în 2023 a primit aprobare să ridice o vilă cu subsol, parte și un etaj. Vila mai garaj și „anexă”.

Proiectul ar fi fost realizat și asumat de arhitecții de la SC Addicted Evolution SRL din București, în timp ce construcția a fost plasată în sarcina SC Stoian Construct SRL din Timișoara.

Datele oficiale de la Registrul Comerțului arată că, până la nivelul anului 2022, SC Addicted Evolution SRL s-a numit SC Nordis Arhitectura SRL. Chiar și după rebranduire, codul unic de indentificare (CUI) și adresa socieității au rămas aceleași. Înainte de schimbarea la față, acționari au fost SC Nordis Management SRL, Vladimir Ciorbă (soțul Laurei Vicol de la PSD), Mihai Alexandru, frații Emanuel și Cristian Poștoacă și Maria Ivan.

Ulterior, odată cu schimbarea denumirii în SC Addicted Evolution SRL, beneficiari ai părților sociale au devenit, în cote părți egale, următoarele persoane juridice și fizice – SC Best Luxury Investement SRL (acționar Vladimir Ciorbă), SC Mapp Development SRL (beneficiari frații Poștoacă), SC Mihai & Mihai Imob Investments SRL (proprietar Mihai Alexandru) și Radu Bogdan Alexandru, arată Insider Timișoara.

De asemenea, firma care construiește vila a câștigat, brusc, mai multe licitații cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, condus de cumnata lui Grindeanu, Aura Danielescu.

Noile informații au loc în condițiile în care ministrul Transporturilor se află în centrul scandalului Nordis, după ce ar fi făcut mai multe deplasări cu avioane charter închiriate de Nordis.

Deși a negat că s-ar fi deplasat cu zboruri plătite de alte entități, până acum, Grindeanu nu a prezentat acte că ar fi plătit aceste excursii.