Fostul ministru japonez al Apărării, Yuriko Koike, a fost aleasă guvernatorul orașului Tokyo. Astfel, a devenit prima femeie care va conduce capitala Japoniei, informează BBC News.
Yuriko Koike a candidat ca independent la alegerile de duminică și a obținut victoria asupra fostului ministru de interne Hiroya Masud.
„Voi conduce politica Tokyo-ului într-o manieră fără precedent, un Tokyo cum nu ați mai văzut”, a spus Koike în fața suporterilor.
Yuriko Koike a obținut 2,91 milioane de voturi, în timp ce contra candidatul său, care a fost guvernator al prefecturii Iwate, 1,79 milioane.
Noul guvernator este de așteptat să joace un rol crucial în a face din Olimpiada 2020 în oraș un succes.
Yuriko a fost prezentatoare de televiziune și vorbește fluent limbile arabă și engleză. Aceasta a servit ca ministru al mediului, a primit un sprijin larg din partea alegătorilor neafiliați și a atras chiar unii susținători ai LDP și Komeito criticând ramura dominată de bărbați a LDP la Tokyo.