Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean, conform Adevărul.
Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o râpă, în Munții Mureșului. Descoperirea a fost făcută de un cioban.
„Corpul bărbatului a fost găsit într-o râpă. Se pare că este vorba despre un cetăţean ucrainean. Conform procedurilor standard în astfel de cazuri, specialiştii de la Poliţia Naţională au intervenit la faţa locului pentru a efectua investigaţiile preliminare”, a transmis Salvamont Mureș.
Salvatorii montani au intervenit, iniţial, sâmbătă, în încercarea de a recupera cadavrul, însă acţiunea a fost suspendată din cauza întunericului.
Specialiștii de la Poliția Națională au intervenit la fața locului pentru a efectua investigațiile preliminare. Ulterior, trupul a fost pregătit pentru a fi coborât de pe munte.
„Salvatorii montani de la Salvamont Maramureș au avut misiunea dificilă de a coborî corpul neînsuflețit prin zone cu acces dificil până la baza muntelui. De acolo, acesta a fost preluat de specialiștii de la Medicină Legală pentru continuarea cercetărilor”, a mai transmis Salvamont Maramureș.
Zona în care a fost găsit cadavrul este cunoscută ca fiind o rută frecvent utilizată de cetățeni ucraineni care încearcă să fugă din calea războiului.