O urmărire în trafic s-a încheiat cu un accident violent duminică noapte, în Sectorul 3 al Capitalei. Un șofer ce conducea haotic a refuzat colaborarea cu autoritățile.
Un șofer care conducea haotic a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, care au pornit pe urmele lui, conform Știrile ProTv.
În cele din urmă, bărbatul a făcut accident. El a luat-o la fugă, dar a fost prins. Oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore.
Totul a avut loc în jur de două noaptea. Atunci polițiștii au pornit pe urmele șoferului care conducea haotic, conform martorilor.
Un motociclist, martor la eveniment, a povestit că individul trecuse în goană pe lângă el și aproape l-a acroșat. După câteva sute de metri, s-a produs accidentul, în zona Pieței Vitan.
Acesta ar fi avut viteză și ar fi trecut pe roșu la mai multe semafoare. Mai mult, într-o intersecție, a încercat să evite o mașină care venea din stânga lui, după care s-a izbit în stâlpii de pe marginea drumului.
A dărâmat un semafor care a continuat să lumineze licărind. După impactul violent, șoferul a luat-o la fugă pe o stradă adiacentă, unde, în scurt timp, a fost prins de polițiști.
Bărbatul avea permisul suspendat. Testele au indicat că nu consumase alcool sau substanțe interzise.