Surprize uriașe în 2025! Care au fost cele mai urmărite filme (VIDEO)

Surprize uriașe în 2025! Care au fost cele mai urmărite filme (VIDEO)
Sursa Foto: Captură Video/ YT - SINNERS Trailer

Anul 2025 s-a dovedit a fi unul spectaculos pentru industria cinematografică. După un 2024 dominat de relansarea marilor francize, în acest an producătorii au adus în fața publicului continuări mult așteptate, adaptări după jocuri celebre și animații care au scris istorie. Sălile de cinema s-au umplut din nou, iar platformele de streaming au înregistrat recorduri de vizionări.

Iată care au fost filmele care au atras cei mai mulți spectatori și au reușit să marcheze box office-ul mondial.

Cum a reușit Ne Zha 2 să devină liderul box office-ului mondial

Ne Zha 2 este continuarea directă a succesului chinezesc Ne Zha (2019), regizată de Jiaozi și inspirată din mitologia tradițională chineză și romanul clasic Fengshen Yanyi din secolul al XVI-lea. Lansat pe 29 ianuarie 2025, chiar în prima zi a Anului Nou Chinezesc, filmul continuă povestea eroului Ne Zha și a prietenului său Ao Bing, aducând în prim-plan sacrificiul, renașterea și lupta împotriva maleficului Maestru Shen. Apreciat de critici pentru calitatea animației, scenele de acțiune spectaculoase și emoția puternică transmisă, Ne Zha 2 a devenit un fenomen global, obținând încasări de peste 2,2 miliarde de dolari la un buget de doar 80 de milioane, potrivit Wikipedia.

Astfel, a stabilit multiple recorduri: este primul film de animație care a depășit pragul de 2 miliarde, cel mai mare succes în limba străină din istorie, filmul cu cele mai mari încasări din 2025 și al cincilea cel mai profitabil film al tuturor timpurilor. În plus, varianta dublată în engleză a fost lansată în Statele Unite pe 22 august 2025 de A24, având-o pe Michelle Yeoh în rol principal vocal, alături de o distribuție internațională.

De ce remake-ul Lilo & Stitch a atras milioane de spectatori

Remake-ul live-action Lilo & Stitch s-a transformat într-un fenomen global, bifând performanțe remarcabile atât pe platforma Disney+, cât și în cinematografe. În doar cinci zile de la lansare pe streaming, filmul a acumulat 14,3 milioane de vizionări la nivel mondial, devenind al doilea cel mai mare debut live-action Disney pe platformă, după Mica Sirenă.

Mai mult, succesul său a impulsionat interesul pentru clasicul animat din 2002 și conținuturile conexe, care au generat în total peste 670 de milioane de ore vizionate pe Disney+. La box office, producția a depășit pragul de 1 miliard de dolari la nivel global după aproape două luni, fiind al doilea film al anului care atinge această performanță, alături de blockbusterul chinezesc Ne Zha 2, notează thewrap.com.

Cum a transformat Minecraft lumea jocurilor în spectacol de cinema

Minecraft Movie 2025, regizat de Jared Hess și avându-i în rolurile principale pe Jack Black și Jason Momoa, a devenit una dintre cele mai urmărite producții ale anului. Adaptarea live-action a celebrului joc video a înregistrat încasări de 163 de milioane de dolari pe plan intern și 313 milioane de dolari la nivel global în weekendul de lansare, stabilind nu doar cel mai mare debut al anului, ci și cel mai bun start din istorie pentru o adaptare după un joc video.

Succesul filmului a redus considerabil decalajul față de încasările anului precedent și a oferit o gură de oxigen atât industriei. Deși criticii au fost împărțiți, publicul s-a arătat entuziast, acordându-i o notă „B+” pe CinemaScore, ceea ce sugerează o traiectorie favorabilă pentru încasările ulterioare. Cu o poveste centrată pe un grup de inadaptați care pătrund într-o lume cubică și sunt ghidați de Steve (interpretat de Black), filmul a confirmat încă o dată potențialul uriaș al adaptărilor cinematografice după jocuri video și a deschis drumul unei inevitabile continuări, conform variety.com.

Ce noutăți a adus Jurassic World: Rebirth

Filmul, regizat de Gareth Edwards și scris de David Koepp, deschide un nou capitol independent în franciză, plasând acțiunea trei ani după evenimentele din Jurassic World Dominion. Povestea principală implică o echipă trimisă să recupereze probe genetice de la trei specii majore care ar putea revoluționa tratamente medicale pentru boli umane.

Un element distinctiv este introducerea unor dinozauri mutanți, cum ar fi „Distortus Rex” (D-Rex), o creatură deformă cu multiple membre, creată pentru a inspira atât teamă, cât și compasiune, plus alte specii hibride, cum ar fi “Mutadoni” care combină trăsături de pterosaur și raptor, notează gamesradar.com.

La nivel de producție, filmul a mers pe un mix între CGI și elemente practice: pentru referință vizuală actorilor s-au folosit piese practice (capete, coarne etc.), dar majoritatea dinozaurilor apar în CGI complet. De asemenea, Rebirth are un buget estimat între 180 și 225 milioane USD, iar până acum încasările la nivel mondial se apropie de 867 milioane USD.

Cum a cucerit inimile publicului noul How to Train Your Dragon

Noul How to Train Your Dragon 2025 a impresionat nu doar prin povestea emoționantă, ci și prin amploarea producției sale. Cu un buget de aproximativ 150 de milioane de dolari și alte 100 de milioane alocate pentru marketing, filmul a beneficiat de o realizare spectaculoasă, cu efecte vizuale create de studioul Framestore și filmări desfășurate între ianuarie și mai 2024.

Lansat pe 13 iunie 2025 în multiple formate premium, inclusiv IMAX, 3D și Dolby Cinema, filmul a atras un public numeros, obținând 84,6 milioane de dolari în primul weekend în SUA și ajungând la peste 635 de milioane de dolari la nivel global. Astfel, producția DreamWorks și Universal a devenit cel mai profitabil film al francizei, consolidându-și poziția ca unul dintre blockbusterele de familie ale anului.

De ce este Superman considerat blockbusterul supereroilor în 2025

Noul Superman 2025, regizat și scris de James Gunn, marchează relansarea Universului DC și a beneficiat de o producție impresionantă. Cu un buget de aproximativ 225 de milioane de dolari, filmările s-au desfășurat în multiple locații din Statele Unite și Europa, combinând platouri de dimensiuni uriașe cu efecte vizuale de ultimă generație, potrivit Wikipedia.

Lansat pe marile ecrane pe 11 iulie 2025, filmul a fost disponibil în formate premium precum IMAX, Dolby Cinema și 4DX, pentru a accentua spectaculozitatea secvențelor de acțiune. Rezultatele nu au întârziat: în primul weekend a obținut 217 milioane de dolari la nivel global, iar până în prezent a depășit 615 milioane de dolari încasări totale. Astfel, producția Warner Bros. și DC Studios nu doar că a revitalizat imaginea eroului legendar, dar s-a impus și ca unul dintre blockbusterele majore ale anului.

Cum s-a încheiat saga Mission: Impossible

Mission: Impossible – The Final Reckoning a fost realizat la o scară uriașă, cu un buget estimat între 300 și 400 de milioane de dolari, fiind unul dintre cele mai costisitoare filme din istoria francizei și chiar din cinema-ul modern. Producția a implicat filmări spectaculoase în multiple locații internaționale, folosind atât decoruri reale, cât și efecte vizuale de ultimă generație pentru a livra scene de acțiune la nivelul așteptărilor, conform sursei meționate.

Lansat pe marile ecrane în vara lui 2025, filmul a beneficiat de formate premium precum IMAX, Dolby Cinema și 4DX, atrăgând publicul prin experiențe vizuale și sonore imersive. La box office, a obținut aproximativ 598 de milioane de dolari la nivel mondial, confirmând încă o dată statutul francizei drept una dintre cele mai spectaculoase și longevive serii de acțiune din istorie. Dincolo de spectaculozitatea producției, Mission: Impossible – The Final Reckoning a fost perceput de fani ca o încheiere emoționantă și satisfăcătoare a aventurilor lui Ethan Hunt.

Ce fenomen global a devenit Demon Slayer: Infinity Castle

Demon Slayer: Infinity Castle s-a transformat într-un fenomen global, doborând recorduri de box office și devenind cel mai vizionat anime din istorie. Filmul produs de Ufotable a avut un buget estimat la doar 20 de milioane de dolari, dar a generat încasări de peste 558 de milioane de dolari la nivel mondial, stabilind un nou record pentru cel mai profitabil film japonez și cel mai mare succes anime din toate timpurile.

În Japonia a înregistrat cel mai mare debut din istorie, cu 5,52 miliarde yeni în trei zile și a fost cel mai rapid film care a depășit pragul de 10 miliarde yeni, iar în Statele Unite a debutat cu 70 de milioane de dolari, cel mai mare start pentru un anime pe piața americană, potrivit ew.com.

De ce Fantastic Four: First Steps a atras fanii Marvel

După mai multe încercări ratate, Marvel a reușit în sfârșit să readucă Fantastic Four în prim-plan. Cu o distribuție de top, Pedro Pascal, Vanessa Kirby, Joseph Quinn și Ebon Moss-Bachrach, și un ton retro-futuristic inspirat din anii ’60, filmul s-a diferențiat de adaptările anterioare printr-o poveste ce îi prezintă pe eroi deja formați ca echipă, evitând clasicul origin story.

Introducerea unor personaje emblematice precum Galactus și Silver Surfer a ridicat miza la scară cosmică, iar producția de peste 200 de milioane de dolari, cu filmări la Pinewood Studios și efecte vizuale spectaculoase, a oferit o experiență cinematografică de mare impact. Lansat în formate premium precum IMAX și 4DX, filmul a debutat cu 117,6 milioane USD în SUA și a depășit 520 de milioane USD la nivel global.

Cum a surprins Sinners publicul în 2025

Sinners 2025, regizat de Ryan Coogler și avându-l pe Michael B. Jordan în rol dublu, a devenit una dintre marile surprize cinematografice ale anului. Realizat cu un buget de aproximativ 90–100 milioane de dolari, filmul a combinat elemente de horror, musical și mitologie sudistă într-o poveste originală care a captivat publicul, potrivit Wikipedia.

Lansarea sa a depășit toate așteptările, cu un debut de 48 de milioane USD în SUA și încasări totale de peste 366 de milioane USD la nivel mondial. Primirea a fost excepțională: nota „A” la CinemaScore, scor de 97% pe Rotten Tomatoes și 84 pe Metacritic, indicând atât aprecierea criticilor, cât și entuziasmul fanilor.

Care a fost succesul neașteptat pe streaming

Pe lângă producțiile din cinematografe, și platformele de streaming au avut hiturile lor. Netflix a înregistrat un record istoric cu animația KPop Demon Hunters, care a depășit 236 de milioane de vizualizări, devenind cel mai vizionat film animat original al platformei.

Tags: