Pentru încă două zile, vremea se va menține călduroasă cu soare din belșug și temperaturi de vară. De duminică, însă, cerul se va acoperi treptat în jumătatea de vest a ţării, iar seara şi noaptea va ploua şi este posibil să apară descărcări electrice. Apoi, în primele zile ale săptămânii viitoare ploile vor cuprinde întreaga ţară.
Până la schimbarea vremii, temperaturile vor continua să fie foarte ridicate. Apoi, de duminică, o masă de aer rece, venită dinspre nordul Europei va ocupa treptat regiunile centrale şi estice, inclusiv zona ţării noastre, scrie digi24.ro.
Soarele va fi generos în cea mai mare parte a ţării, iar temperaturile se vor menţine anormal de ridicate şi vor ajunge la 27..28 de grade Celsius în sud. Aşa cum spuneam, de dumincă seară ploile se vor înmulţi treptat în jumătatea de vest a ţării, iar pe parcursul nopţii, acestea vor apărea pe suprafeţe restrânse şi în restul zonelor.
Luni vremea va fi instabilă în special în nord, vest şi centru, dar maximele vor mai ajunge la 26 de grade Celsius în Lunca Dunării.