Jandarmul care a dat amenda la comemorarea Colectiv rupe tăcerea: “Pe soția mea au căutat-o la locul de muncă. Nu sunt bine”. Ce s-a întâmplat în acea noapte

Jandarmul care a dat amenda la comemorarea Colectiv rupe tăcerea: “Pe soția mea au căutat-o la locul de muncă. Nu sunt bine”. Ce s-a întâmplat în acea noapte
Sursa foto: Captura video Facebook / @Marian Rădună

Jandarmul care l-a sancționat pe Marian Rădună, organizatorul comemorării a 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv, a declarat că regretă gestul și că nu a anticipat reacțiile publice care au urmat.

Ce spune jandarmul care l-a sancționat pe Marian Rădună

„Să știți că mă bucur că pot să vorbesc și eu, regret mult ce s-a întâmplat, ar fi trebuit, poate, să aplic un avertisment verbal sau cel mult scris, datorită încărcăturii. Nu ne-am dat seama că putem crea această imagine”, a spus jandarmul, un tânăr de 26 de ani, conform Republica.

El a explicat că echipa sa s-a aflat într-o situație dificilă, fiind „prinsă între ciocan și nicovală”:

„Un organizator, dacă nu dorește participarea altei persoane, ia legătura cu noi și ne spune. Și noi eram prinși între ciocan și nicovală. Între oamenii care așteptau să aprindă o lumânare și domnul Rădună, care teoretic nu-i lăsa să intre. Și noi ne duceam la el și îl rugam frumos, și ne sfida”, a povestit el.

Cum descrie jandarmul tensiunile de la comemorare

Potrivit relatării sale, Marian Rădună „l-a sfidat tot drumul” și nu ar fi permis accesul unor persoane la locul comemorării, pe motiv că acestea erau suveraniste.

Tânărul a adăugat că, după ce cazul a devenit public, a fost ținta unor amenințări și înjurături:

„Părinții mei sunt devastați, nici nu vă imaginați ce mesaje am primit. Pe soția mea au căutat-o la locul de muncă. Nu sunt bine,” a mărturisit el.

Ce a povestit Marian Rădună

La rândul său, și Marian Rădună a explicat ce s-a întâmplat. El spune că, de la Universitate, s-a alăturat marșului un bărbat cu un steag, care merge la toate protestele AUR.

„Mai era și un tip care a venit să ne tămâieze, la propriu. I-am zis că nu e binevenit și că, dacă vreau tămâie, mă duc eu la duhovnicul meu”, a declarat Rădună.

În Piață, a apărut din nou bărbatul cu steagul, însă, organizatorul nu a dorit ca simboluri politice să fie asociate cu momentul de comemorare:

„Nu am vrut să fie steaguri ca simbolistică. Nu am nicio problemă cu el ca individ, cu orientarea sa politică. Nu am vrut steaguri la comemorare, simbolic, pentru că România a eșuat acolo,” a spus el.

Cazul a generat ample reacții publice, iar Jandarmeria Română a anunțat că va analiza situația. Între timp, comunitatea Colectiv a transmis mesaje de susținere pentru Rădună, subliniind importanța respectării memoriei celor 65 de victime.

Ultima oră
15:04 - Kelemen Hunor: „Inflația peste 10% nu e generată de Guvern”. Pe cine vede vinovat și ce soluții propune
14:59 - Sorin Grindeanu a dezvăluit numele. Cine din PNL a sunat-o, de fapt, pe Lia Olguța Vasilescu
14:52 - Uniunea Europeană pregătește schimbări majore pentru călătoriile cu trenul. Un singur bilet ar putea acoperi trasee operate de mai multe companii
14:51 - Camera Deputaților majorează amenzile pentru petreceri cu muzică lângă locuințe. Scandalul costă scump
14:38 - Șoc în restaurantele din Austria! „Taxa zgârcitului” lovește clienții. Vrei să împarți mâncarea? Pregătește portofelul!
14:28 - Gigi Becali ‘a explodat’ de nervi. De ce nu mai poate termina biserica: „Eu dacă ajungeam vreodată să conduc ţara asta, desfiinţam toate ONG-urile alea vagaboante, care au făcut numai rău României”
14:26 - Grindeanu: Bolojan a adus economia în comă și se adâncește în propriile minciuni. L-a demis INS-ul azi. Regretăm că nu am fost fermi mai devreme (VIDEO)
14:26 - PNL și USR propun schimbarea regulilor pentru liceele tehnologice. Elevii ar putea obține mai devreme o calificare profesională
14:16 - Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei, dar abia după reorganizarea companiei de transport
13:56 - Sucurile „fără zahăr” și produsele dietetice, tot mai contestate. Ce efecte au observat cercetătorii asupra organismului