Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că România e în pericol să piardă 231 de milioane de euro din PNRR, pentru că nu a îndeplinit jalonul privind reforma pensiilor magistraților. Pîslaru a apreciat apoi demersul premierului Ilie Bolojan (PNL) de a informa Curtea Constituțională (CCR) asupra consecințelor amânării unei decizii privind reforma.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
Ministrul a afirmat întâi că a existat o discuție chiar vineri la Bruxelles pe această temă. Întrevederea a fost una formală: „Comisia Europeană a afirmat că, având în vederea că legea pe care a propus-o Guvernul nu e promulgată încă din cauza amânărilor succesive și a lucrurilor care s-au întâmplat, din perspectiva lor cele 231 de milioane nu pot fi scoase din suspendare, nu pot fi recuperate, atât timp cât această lege nu e promulgată”.
Pîslarul a afirmat apoi că neadoptarea legii a dus la această situație în care Comisia consideră jalonul neîndeplinit: „Mă aștept ca în zona aceasta de magistrați să se înțeleagă foarte direct cauzalitatea, cauză – efect, și cred că mesajul premierul către CCR e foarte corect, anume să atragă atenția că aceste amânări succesive au dus practic la pierderea banilor, plus lucrurile care n-au fost făcute de guvernele anterioare”.
„Suntem pe cale să pierdem, pe de-o parte, acești 231 de milioane de euro și mai avem o altă sumă pe care așteptăm s-o clarificăm cu Comisia, că n-au fost făcute selecțiile în domeniul transporturilor și energiei la niște companii de stat. Vom avea clarificările săptămânile următoare”, a mai declarat Dragoș Pîslaru, pentru B1 TV.