Un român stabilit în Germania a salvat de la moarte un coleg de muncă, motiv pentru care autorităţile au decis să îi acorde o distincţie.
Bărbatul de 29 de ani, pe nume Adrian Marcu, locuieşte în Germania de 10 de ani şi lucrează ca electrician, potrivit greatnews.ro.
În luna martie a acestui an, bărbatul lucru la instalaţia electrică dintr-un mall, iar la un moment dat, un coleg de-al său, în vârstă de 61 de ani, s-a electrocutat cu un cablu neizolat.
Rămas inconştient în urma incidentului, bărbatul a fost salvat de Adrian şi un alt coleg polonez, care au ştiut exact care sunt etapele procesului de rescuscitare.
„A scos niște cabluri din tavan și unul dintre cabluri l-a lovit unde avea verigheta. Prima întrebare pe care mi-au pus-o polițiștii criminaliști:
„Am venit înapoi în alergare, l-am văzut pe colegul meu stând pe schelă, am împins schela doi metri mai încolo ca să n-am contact cu cablul. Știam că trebuie masaj cardio-respirator daca omul își pierde cunoștința”, a adăugat românul.
Victima a reuşit să supraviţuiască în urma resuscitării, iar cei doi salvatori vor primi distinţii miercuri.