Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Republica Croația că autoritățile locale au emis cod roșu și portocaliu de vreme severă, cu risc de inundații și perturbări în trafic. Recomandările pentru siguranța călătorilor sunt deja transmise.
Institutul Hidro-Meteorologic Croat (DHMZ) a emis o avertizare de cod roșu pentru precipitații abundente și vânt puternic în regiunile Rijecka, Gospicka și Velebitski Kanal, valabilă joi și vineri, conform Agerpres.
Totodată, o alertă de cod portocaliu a fost instituită pentru regiunile Karlovac, Istria, Kvarner, Kvarneric și Dalmația, unde se așteaptă fenomene meteorologice severe, cu risc de inundații și posibile perturbări ale traficului.
MAE recomandă cetățenilor români să manifeste prudență și să respecte instrucțiunile autorităților locale, iar pentru informații actualizate privind evoluția vremii să consulte site-ul oficial al DHMZ: meteo.hr.
Românii aflați în Croația pot solicita asistență consulară la numerele Ambasadei României la Zagreb:
Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și sunt preluate de operatori în regim de permanență.
În situații speciale sau de urgență, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Croația: +385 98 414 341.
MAE recomandă consultarea paginilor oficiale: zagreb.mae.ro și www.mae.ro, precum și folosirea aplicației „Călătorește informat”, disponibilă pentru telefoanele mobile, care oferă informații actualizate și sfaturi utile pentru românii aflați în străinătate.
Autoritățile fac apel la toți călătorii să evite deplasările în zonele afectate de codul roșu și portocaliu, să se informeze constant despre starea vremii și să adopte toate măsurile de precauție pentru siguranță personală.