Cel mai mare ziar de sport din lume a folosit doar trei cuvinte pentru a defini cariera impresionantă a lui Mircea Lucescu. La Gazzetta dello Sport a titrat pe prima pagină „Visionario del calcio” (Vizionar al fotbalului)
Expresia „Visionario del calcio” este rezervată marilor personalități care nu doar au câștigat trofee, ci au și revoluționat modul în care este gândit și organizat fotbalul. Mircea Lucescu a primit acest omagiu, scrie Libertatea.
Trei cuvinte a folosit cel mai mare ziar de sport din lume pentru a-l defini pe Mircea Lucescu. Acesta a fost adesea numit astfel datorită capacității sale incredibile de a construi echipe de la zero și de a descoperi talente.
În spațiul est-european și nu numai, Lucescu este văzut ca un vizionar al managementului sportiv. A anticipat globalizarea fotbalului și a creat sisteme de scouting și academie care au transformat cluburi de nivel mediu în forțe europene
Fotbalul românesc este în doliu, iar vestea a făcut rapid înconjurul planetei. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României. A murit la vârsta de 80 de ani, după mai multe probleme grave de sănătate care s-au agravat în ultimele luni. Fostul selecționer era internat la Spitalul Universitar din București, unde medicii au încercat în ultimele zile să îi salveze viața.
Prin sistemele de scouting și academiile create, Lucescu a reușit să transforme cluburi obișnuite în forțe recunoscute la nivel european. Această viziune pe termen lung l-a transformat într-un model de urmat pentru generațiile de antrenori care i-au succedat, confirmând încă o dată titlul de „vizionar” primit din partea presei internaționale