Azi, 30 aprilie, este pomenit Sfântul Apostol Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului Hristos.
Iacob a fost fiul lui Zevedeu și fratele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. Iacob era pescar, dar a renunțat la traiul său pentru a-l urma pe Mântuitorul Hristos.
Pe acești doi frați, Iacob și Ioan, precum și pe Sfântul Apostol Petru, Hristos i-a ținut aproape și i-a făcut martorii minunilor Sale, precum învierea fiicei lui Iair.
De asemenea, cei trei au mers cu Hristos pe muntele Tabor, unde au fost martori Schimbării la Față a Mântuitorului.
Iacob, Ioan și Petru aveau să fie martorii și morții și Învierii lui Iisus. După înălțarea Mântuitorului, Sfântul Apostol Iacob a mers în Spania și în alte părți, vestind Evanghelia.
Iacob s-a întors apoi în Ierusalim și a fost primul apostol martir, fiind ucis de către Irod Agripa, în anul 44. Potrivit legii romane, acesta a fost lovit cu pietre și tăiat cu sabia.
Ucenicii lui i-au dus trupul în Spania, la Ira Flavia (El Padron, azi), iar în secolul al IX-lea sfintele lui moaște au fost mutate în Catedrala din Compostella.
Tot în această zi, se face pomenirea:
– Sfântului Ignatie Briancianinov;
– Sfântului Clement;
– Sfântului Mucenic Maxim;
– Sfântului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei;
– Sfântului Donat, episcopul Evriei;
– Sfintei Mucenițe Arghira;