Capul Sfântului Gheorghe va fi adus la Mănăstirea Pantocrator. Cum va avea loc ceremonia

Capul Sfântului Gheorghe va fi adus la Mănăstirea Pantocrator. Cum va avea loc ceremonia
Sursă Foto: doxologia.ro

Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va fi adus miercuri în România de la Muntele Athos de o delegaţie condusă de arhimandritul Alexios, cu ocazia hramului Mănăstirii Pantocrator din judeţul Teleorman, moaştele urmând să rămână la mănăstire până pe 28 aprilie. Ceremoniile includ sfinţirea Bibliotecii „Magdala” şi un simpozion naţional.

Cum vor avea loc ceremonia şi sosirea relicvei

Potrivit programului evenimentului, miercuri, de la ora 08:30 vor avea sfinţirea şi inaugurarea Bibliotecii „Magdala” a Mănăstirii Pantocrator, urmată de deschiderea oficială a simpozionului naţional cu tema „Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, modelul de slujire al femeii creştine”. În jurul orei 11:00 va sosi în România delegaţia ce va aduce racla cu cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit pe 23 aprilie.

În jurul orei 14:30, racla va ajunge la Mănăstirea Pantocrator, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi a părintelui arhimandrit Alexios, stareţul Mănăstirii Xenofont. Sfintele moaşte vor fi aşezate spre închinare în biserica cea mare a mănăstirii, iar în noaptea de miercuri spre joi se va oficia slujba de priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, slujbă oficiată de PS Nectarie, Episcopul Irlandei şi Islandei. Joi se va săvârşi începând cu ora 08:00 acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar de la ora 09:00 Sfânta Liturghie.

Ce semnificație are Sfântului Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator

Mănăstirea Pantocrator a ales să aducă moaştele acestui sfânt în pelerinaj deoarece sărbătoarea lui cade în preajma Duminicii Mironosiţelor, a treia după Paște, când lăcaşul o cinsteşte pe Sfânta Maria Magdalena, a evidenţiat vicarul eparhial al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, arhimandritul Serafim Baciu. Părintele a amintit că pelerinajul din Duminica Mironosiţelor la Mănăstirea Pantocrator a devenit deja o tradiţie de 11 ani, atrăgând mii de pelerini din întreaga ţară, conform G4Media.

„Acest moment al aducerii moaştelor Sfântului Gheorghe, chiar la ziua sa de prăznuire, este o bucurie în plus pentru toţi cei care îl au ca ocrotitor. (…) Nu este un model din trecut (Sfântul Gheorghe), este un model de care avem nevoie şi astăzi. Şi astăzi avem nevoie de credinţă şi demnitate. Este un model peren”, a spus clericul, citat de basilica.ro. Mănăstirea athonită Xenofont, al cărei stareţ este arhimandritul Alexios, este pusă sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Anul trecut Mănăstirea Pantocrator a adus în România moaştele întregi ale Sfintei Împărătese Elena.

Cum a arătat viața Sfântului Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284 – 305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina; tatăl său a fost omorât pentru Hristos. S-a înrolat în armata romană şi a ajuns la demnitatea de comandant. În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, iar în 303–305 au urmat alte trei edicte.

Sfântul Gheorghe şi-a vândut aurul, argintul şi hainele, le-a împărţit săracilor şi i-a eliberat pe robi, mărturisind credinţa sa în Hristos. Răspunsul lui la întrebarea „Care este adevărul acela?” a fost: „Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi”.

El a fost arestat, torturat şi, în urma convertirii împărătesei Alexandra (ziua ei de pomenire este 21 aprilie), Diocleţian a poruncit să li se taie capetele. Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303.