Mii de oameni sunt așteptați în centrul Capitalei la marșul „Un singur drum – Europa”. Cum se va desfășura manifestația organizată de Ziua Europei

Mii de oameni sunt așteptați în centrul Capitalei la marșul „Un singur drum – Europa”. Cum se va desfășura manifestația organizată de Ziua Europei
sursa foto: X/ @dapestiri

Ziua Europei aduce din nou oamenii în stradă, iar centrul Capitalei devine, pe 9 mai, locul unei manifestații cu mesaj proeuropean. Organizatorii anunță un marș sub sloganul „Un singur drum – Europa”, iar evenimentul vine într-un context politic și social care menține tema direcției europene în centrul dezbaterii publice.

De ce ies participanții în stradă de Ziua Europei

Evenimentul programat în București marchează Ziua Europei printr-un marș care pune accent pe valorile democratice, apartenența europeană și apărarea instituțiilor considerate esențiale pentru funcționarea statului. Organizatorii au transmis mesajul mobilizării prin intermediul rețelelor sociale, unde au explicat miza manifestației.

„Uniunea Europeană este vocea noastră — o voce a libertății, a drepturilor egale și a unei societăți în care fiecare individ are șansa de a trăi cu demnitate”, au transmis organizatorii marşului, pe Facebook.

Aceștia au insistat și asupra importanței instituțiilor democratice, subliniind că „statul de drept rămâne o necesitate fundamentală”.

Ce mesaj transmit organizatorii către participanți

În apelul public lansat înaintea evenimentului, organizatorii au legat viitorul democratic al României de respectarea regulilor și de consolidarea unor domenii considerate strategice. Mesajul lor a mers dincolo de simbolistica Zilei Europei și a inclus o poziționare clară față de provocările interne și externe.

„Fără adevăr, fără respectarea legii, fără o justiție independentă și fără investiții în educație, cercetare și cultură, nu poate exista un viitor democratic. Apartenența la Europa este cea mai sigură garanție a transparenței și a dreptății. Acum este momentul să susținem vocea comună a Europei — împotriva slăbiciunilor interne și a amenințărilor externe, împotriva injustiției, a minciunii, a corupției și dezbinării!”, au mai transmis aceștia, potrivit HotNews.

Manifestația vine și după mobilizarea masivă de la marșul pro-UE organizat în 2025, înaintea turului decisiv al alegerilor prezidențiale, moment care a adus o participare considerată fără precedent.

Cum se va desfășura marșul prin centrul Capitalei

Participanții sunt așteptați în Piața Universității începând cu ora 17:00, iar programul include mai întâi discursuri publice, urmate de deplasarea către Piața Victoriei, programată pentru ora 19:30.

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, manifestaţia a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, astfel:

  • între orele 17:30 – 18:00, adunarea participanţilor în Piaţa Universităţii, zona Pieţei 21 Decembrie 1989 şi zona trotuarului adiacent parcului din faţa Teatrului Naţional Bucureşti;
  • între orele 18:00 – 19:30, adunare publică, constând în alocuţiuni în Piaţa Universităţii;
  • între orele 19:30 – 20:30, deplasare pe sensul de circulaţie, pe traseul: Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei (punct final în alveola centrală);
  • între orele 20:30 – 22:30, adunare publică în Piaţa Victoriei – alveola centrală;
  • între orele 22:30 – 23:00, defluirea totală a participanţilor.

În funcție de numărul persoanelor prezente, traficul rutier din zona Pieței Victoriei poate fi restricționat temporar, iar Brigada Rutieră recomandă șoferilor să evite zona pe durata evenimentului.