Noi reguli pentru concediile medicale. Nicușor Dan a promulgat noua lege. Ce se schimbă

Schimbare majoră la concediile medicale! Președintele Nicușor Dan a semnat vineri legea care schimbă regulile privind plata concediilor medicale, după controversele generate de decizia Guvernului de a elimina indemnizația aferentă primei zile pentru majoritatea angajaților aflați în această situație.

Actul normativ aprobat de șeful statului introduce excepții pentru mai multe categorii de pacienți considerați vulnerabili sau aflați în situații medicale care necesită protecție suplimentară.

Este vorba despre legea care aprobă OUG 91/2025 privind măsurile aplicate în sistemul de sănătate, potrivit Știripesurse.

Schimbare majoră la concediile medicale. Cine va beneficia de plata primei zile de concediu medical

Potrivit formei promulgate de președinte, indemnizația pentru prima zi de concediu medical va fi acordată următoarelor categorii:

  • pacienți cronici;
  • persoane incluse în programele naționale de sănătate;
  • pacienți care beneficiază de spitalizare de zi;
  • persoane aflate în urgențe medico-chirurgicale.

Decizia vine după criticile apărute la adresa măsurii adoptate de Guvern la începutul acestui an, când Executivul a stabilit că, în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, indemnizațiile pentru concediile medicale vor fi calculate cu eliminarea unei zile de plată.

CITEȘTE AICI DOCUMENTUL

Schimbare majoră la concediile medicale. De ce a eliminat Guvernul plata primei zile

Executivul a justificat măsura prin nevoia de a reduce presiunea financiară asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În documentele oficiale care au însoțit ordonanța, Guvernul explica faptul că reducerea numărului de zile decontate ar urma să limiteze cheltuielile suportate de stat.

Totodată, autoritățile au susținut că schimbarea ar contribui și la combaterea concediilor medicale acordate nelegal.

În același pachet legislativ, CNAS și casele de asigurări de sănătate au primit atribuții extinse pentru verificarea concediilor medicale, inclusiv în situațiile în care controalele sunt cerute de angajatori.

Ce a spus Alexandru Rogobete despre schimbare

După adoptarea proiectului în Parlament, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a susținut public introducerea excepțiilor.

„Pentru mulți români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani”.

Acesta a argumentat că protecția trebuie menținută în special pentru persoanele care se confruntă cu afecțiuni grave sau tratamente complexe.

Ce alte schimbări aduce legea promulgată

Noua lege nu modifică doar regulile privind concediile medicale, ci introduce și alte schimbări importante în sistemul sanitar.

Printre acestea:

  • CNAS va putea verifica legalitatea concediilor medicale și actele care au stat la baza eliberării acestora;
  • medicii specialiști vor putea colabora prin maximum două contracte cu casele de asigurări de sănătate;
  • sistemul de finanțare pentru medicina de familie va fi modificat din 2026.

Noua formulă de finanțare va pune accent mai mare pe plata serviciilor medicale efectiv oferite pacienților și mai puțin pe mecanismul actual de finanțare per capita.

Potrivit argumentelor Guvernului, această schimbare urmărește folosirea mai eficientă a banilor publici și stimularea activității medicale reale.

Ultima oră
21:04 - Ce spune Traian Băsescu despre alegerile anticipate și care ar trebui să fie prioritatea României: „Eu zic să luăm banii” (VIDEO)
21:01 - Theodor Stolojan: „România are nevoie de Bolojan acum”. Ce spune despre mesajul lui Băsescu și poziția PNL în criza politică
20:49 - Oana Roman, mărturisire dureroasă pe Instagram. Vedeta vorbește despre 35 de ani de jigniri, etichete și „lupta pentru libertate”
20:39 - Traian Băsescu: „Pentru mulți, domnul Bolojan e un soi de Mesia, dar un om politic, care înțelege și prioritățile statului, nu ar face așa ceva”. Ce soluție propune fostul președinte (VIDEO)
20:19 - Bucureştiul, noua destinaţie pentru turismul de wellness. Străinii vin în România după recomandările ChatGPT: „Mi-a plăcut foarte mult”
20:17 - Escaladare în conflictul din Ucraina. Zelenski avertizează Belarus și anunță noi atacuri asupra Rusiei după bombardamentul de la Kiev
20:11 - Dragoș Pîslaru spune că nu îi ajung banii din salariul de ministru, deși încasează 12.800 de lei pe lună: „Soția mă întreține”. De ce ascunde locul de muncă al acesteia
19:49 - România mizează pe apărare și investiții record în securitate. Nicușor Dan susține creșterea bugetelor militare
19:32 - Alertă! INSP anunță un caz suspect de hantavirus în România. Ce se știe despre pacient
19:25 - Au cumpărat un „sat” în Franța la preț de apartament. Visul de pensionare s-a transformat într-un coșmar