Theodor Stolojan: „România are nevoie de Bolojan acum”. Ce spune despre mesajul lui Băsescu și poziția PNL în criza politică

Theodor Stolojan: „România are nevoie de Bolojan acum”. Ce spune despre mesajul lui Băsescu și poziția PNL în criza politică
Theodor Stolojan, fost premier și fost lider PNL. Sursa foto: Captură video - B1 TV

Declarațiile lui Traian Băsescu despre retragerea lui Ilie Bolojan din prim-planul PNL au fost comentate de Theodor Stolojan, într-o intervenție la Digi24.

De ce spune Stolojan că România „are nevoie de Bolojan acum”

După o perioadă în care a evitat să intervină în scandalul politic, Traian Băsescu a revenit cu un mesaj tranșant pentru PNL. Fostul președinte a declarat că liberalii ar trebui să renunțe la Ilie Bolojan și să vină în față cu „un liberal pur sânge de tip Motreanu”.

Afirmațiile sale au fost comentate ulterior de Theodor Stolojan. Acesta a ținut să precizeze că are „toată stima” pentru Dan Motreanu și că acesta „este un liberal vechi”, care se bucură de respect în interiorul Partidul Național Liberal.

„Dar România are nevoie de Bolojan acum, pentru că e o luptă pe viață și pe moarte cu această camarilă politică infiltrată în administrația publică, infiltrată în companiile de stat”, a adăugat Stolojan pentru sursa menționată.

Cine răspunde pentru „potlogăria” avizelor de 90.000 de megawați

Fostul premier și-a argumentat poziția prin scandalul legat de avizele tehnice de racordare pentru energie electrică.

„Era nevoie să vină premierul Bolojan să scoată în fața țării potlogăria care s-a întâmplat cu acele avize tehnice de racordare de 90.000 de megawați. Păi, noi plătim cu mii de euro oameni băgați politic în Transelectrica, în Agenția asta Națională de Reglementare a Energiei Electrice – ANRE. De ce aceștia nu s-au sesizat că se întâmplă o potlogărie aici?

De ce trebuie să vină primul ministru să iasă în fața țării să spună, „băi, fraților, suntem blocați aici, avem nevoie de investiții în energia electrică, dar nu putem, că sunt niște șmecheri care au blocat racordarea la rețelele naționale și care vând acuma avizele de la cei care le-au luat la cei care realmente au nevoie”? De ce plătim cu mii de miliarde, indivizi numiți politic în Transelectrica, în ANRE, care li s-a părut că e normal? Probleme grave care există nu sunt numai acolo, sunt în orice sistem public pe care, cum se zice, a aprins lumina ca să vezi ce se întâmplă de fapt acolo”, a declarat Theodor Stolojan.

Cum vede Stolojan poziția PNL și rolul lui Nicușor Dan în actuala criză politică

În opinia lui Theodor Stolojan, liderii PNL ar trebui să meargă luni la consultările de la Palatul Cotroceni cu obiectivul de a susține o majoritate pro-occidentală, nu neapărat formarea unui guvern. Fostul premier a avertizat că, dacă Nicușor Dan va decide ca PSD să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru, atunci PNL „va fi clar în opoziție” și va vota împotriva unui astfel de Executiv.

Comentând afirmațiile făcute de Dan Motreanu într-un interviu la Digi24, Theodor Stolojan a spus că împărtășește opinia potrivit căreia Nicușor Dan ar fi trebuit să îl susțină mai mult pe Ilie Bolojan. „Exact”, a spus el. „Așa cred și eu. Adică nu pot să spun neapărat că Nicușor Dan are o anumită structură psihologică, mentală. Eu nu ascund că îl stimez pe dânsul pentru ce a făcut în activitatea profesională ca matematician și pentru lupta care a dus-o la nivelul municipiului București împotriva mafiei mobiliare. Și asta am afirmat-o și în Partidul Național Liberal de mai multe ori”, a precizat acesta.

„Sigur că Partidul Național Liberal se aștepta după modelul președintelui Băsescu sau președintelui Iohannis, la mai multă susținere. Dacă președintele Nicușor Dan a spus „doresc să am o majoritate pro-occidentală, doresc ca România să rămână mai departe pe drumul european”, dacă a avut această poziție, sigur că ne așteptam să susțină principalul partid care dorește acest lucru, adică PNL-ul”, a mai declarat Stolojan.

Ultima oră
21:57 - Nazare blochează ChatGPT și Gemini pentru angajații de la Finanțe și ANAF. Le taie și accesul la rețelele sociale. Motivul deciziei radicale (FOTO)
21:49 - Gaza revine în centrul confruntărilor. Israelul încearcă să lovească noua conducere militară Hamas
21:31 - Orașul din România care a cucerit turiștii în 2026. A fost votat masiv și a lăsat în urmă destinații celebre
21:29 - Bolojan a dezvăluit proiectul unde statul a cheltuit 240 de milioane de dolari degeaba: „Vom rămâne cu un teren și niște hârtii”
21:17 - Magheru, „culoar de tranzit” fără viață. Primăria Capitalei pregătește un redesign complet al bulevardului prin concurs internațional
21:04 - Ce spune Traian Băsescu despre alegerile anticipate și care ar trebui să fie prioritatea României: „Eu zic să luăm banii” (VIDEO)
20:49 - Oana Roman, mărturisire dureroasă pe Instagram. Vedeta vorbește despre 35 de ani de jigniri, etichete și „lupta pentru libertate”
20:39 - Traian Băsescu: „Pentru mulți, domnul Bolojan e un soi de Mesia, dar un om politic, care înțelege și prioritățile statului, nu ar face așa ceva”. Ce soluție propune fostul președinte (VIDEO)
20:19 - Bucureştiul, noua destinaţie pentru turismul de wellness. Străinii vin în România după recomandările ChatGPT: „Mi-a plăcut foarte mult”
20:17 - Escaladare în conflictul din Ucraina. Zelenski avertizează Belarus și anunță noi atacuri asupra Rusiei după bombardamentul de la Kiev