Nicușor Dan și-a ales un nou consilier de stat. Cine este Martina Orlea și ce rol a avut în campania prezidențială din 2025

Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul prin care Martina Orlea este numită în funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale. Numirea intră în vigoare începând cu 18 mai 2026.

Martina Orlea a făcut parte din echipa apropiată a actualului șef al statului, având un rol important în campania prezidențială din 2025, unde a coordonat strategia digitală și rețeaua de voluntari.

Cine este Martina Orlea, noul consilier de stat al lui Nicușor Dan

Noua consilieră de stat are experiență în campanii politice internaționale și în comunicare digitală. Potrivit Digi24, Martina Orlea a absolvit Academia de Studii Economice din București, specializarea Relații Economice Internaționale, cu predare în limba engleză.

De asemenea, activează de peste șase ani în zona campaniilor politice, cu expertiză în comunicare digitală și storytelling.

În ce campanii politice a lucrat Martina Orlea

În parcursul său profesional, Martina a colaborat cu formațiuni politice și campanii din mai multe țări.

Conform prezentării sale publice, aceasta a lucrat pentru:

  • UK Labour, în Marea Britanie;
  • Partidul Democrat din Statele Unite;
  • PAS, în Republica Moldova.

În România, aceasta a avut un rol-cheie în campania prezidențială a lui Nicușor Dan din 2025, unde a coordonat componenta digitală și mobilizarea voluntarilor.

Ce alte proiecte a lansat

Martina Orlea nu este un nume foarte cunoscut publicului larg, însă în culisele campaniilor politice a fost implicată în diverse proiecte, inclusiv peste hotare. Numirea sa la Cotroceni aduce în prim-plan profilul consultanților specializați în organizare electorală, strategie și construcția mesajelor publice.

Pe lângă activitatea din campaniile electorale, Martina a inițiat și un proiect dedicat candidaților independenți. Este vorba despre „Spre Primărie”, un program descris drept primul proiect apolitic de training destinat independenților care vizează alegerile locale din 2028.

Numirea vine în contextul în care Nicușor Dan își conturează echipa de la Palatul Cotroceni, prin aducerea unor persoane care au făcut parte din cercul apropiat al campaniei sale electorale.

Ultima oră
21:04 - Ce spune Traian Băsescu despre alegerile anticipate și care ar trebui să fie prioritatea României: „Eu zic să luăm banii” (VIDEO)
21:01 - Theodor Stolojan: „România are nevoie de Bolojan acum”. Ce spune despre mesajul lui Băsescu și poziția PNL în criza politică
20:49 - Oana Roman, mărturisire dureroasă pe Instagram. Vedeta vorbește despre 35 de ani de jigniri, etichete și „lupta pentru libertate”
20:39 - Traian Băsescu: „Pentru mulți, domnul Bolojan e un soi de Mesia, dar un om politic, care înțelege și prioritățile statului, nu ar face așa ceva”. Ce soluție propune fostul președinte (VIDEO)
20:19 - Bucureştiul, noua destinaţie pentru turismul de wellness. Străinii vin în România după recomandările ChatGPT: „Mi-a plăcut foarte mult”
20:17 - Escaladare în conflictul din Ucraina. Zelenski avertizează Belarus și anunță noi atacuri asupra Rusiei după bombardamentul de la Kiev
20:11 - Dragoș Pîslaru spune că nu îi ajung banii din salariul de ministru, deși încasează 12.800 de lei pe lună: „Soția mă întreține”. De ce ascunde locul de muncă al acesteia
19:49 - România mizează pe apărare și investiții record în securitate. Nicușor Dan susține creșterea bugetelor militare
19:32 - Alertă! INSP anunță un caz suspect de hantavirus în România. Ce se știe despre pacient
19:25 - Au cumpărat un „sat” în Franța la preț de apartament. Visul de pensionare s-a transformat într-un coșmar