Calendar ortodox 16 mai, ziua sfinților din Bucovina: Minunea osemintelor găsite după 200 de ani

16 mai, ziua Sfinților Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei și a Sfântului Teodor cel Sfințit. 

16 mai ziua  Sfântului Teodor cel Sfințit

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit a trăit în secolul al IV-lea și a fost cel mai apropiat ucenic al Sfântului Pahomie cel Mare în Egipt. El a plecat la mănăstire de la o vârstă fragedă, la doar 14 ani, dornic să își închine întreaga viață credinței creștine.

Datorită înțelepciunii sale și a vieții duhovnicești alese, la vârsta de 30 de ani a fost hirotonit preot, moment din care a primit și numele de „cel Sfințit”. După moartea dascălului său, el a reușit să oprească dezbinările și să readucă pacea în mănăstiri, plecând la Domnul în anul 367.

Cine au fost Sfinții Sila și Paisie și prin ce greutăți au trecut

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în Botoșani și a slujit la Sihăstria Putnei timp de aproape 70 de ani. Ca stareț, el a înnoit viața mănăstirească, a ridicat o biserică din piatră și a devenit un povățuitor iubit de domnitori și de popor.

Chiar dacă ultimii ani i-au fost marcați de lipsuri grele din cauza ocupației austriece din anul 1774, el a rămas un stâlp de sprijin până în anul 1783.

În același timp, Sfântul Cuvios Paisie, născut în 1701, s-a remarcat ca un rugător înflocat, înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte-vederii, sprijinind comunitatea în timpurile grele ale stăpânirii străine până la moartea sa, în 1784.

Ce minune s-a petrecut cu osemintele sfinților după mai bine de 200 de ani

Sfântul Cuvios Natan, originar din Pașcani, a primit schima mare la Sihăstria Putnei și a fost duhovnicul mitropolitului Iacob Putneanul. El a devenit stareț în 1781 și a purtat cu multă răbdare povara bolilor și a lipsurilor provocate de regimul habsburgic, trecând la Domnul la finalul anului 1784.

După moartea celor trei mari ierarhi, schitul s-a pustiit din cauza vremurilor grele. Însă, în primăvara anului 1990, o lumină cerească apărută deasupra ruinelor i-a ghidat pe monahi să înceapă săpăturile

Atunci au fost descoperites mormintele sfinților Sila, Paisie și Natan, osemintele lor fiind galbene ca ceara și răspândind o bună-mireasmă. Datorită vindecărilor minunate petrecute la raclă, aceștia au fost canonizați oficial în anul 2016.