După ce Guvernul a adoptat ordonanațele de urgență cu privire la modificarea Codului Penal mai multe personalități din PSD s-au revoltat.
Chiar dacă la conducere se află partidul din care fac parte, aceștia sunt dezamăgiți de modul în care s-a acționat și unii dintre ei și-au dat demisia.
Vicepreședintele PSD al Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, face parte dintre social-democrații dezamăgiți de modul de acțiune al Cabinetului lui Grindeanu.
Într-un mesaj pe Facebook, acesta spune că va rămâne în continuare în interiorul partidului, dar că nu este de acord cu modul netransparent în care s-au făcut lucrurile.
"Politica trebuie facuta transparent si participativ. Votul nu inseamna un cec in alb si tot timpul trebuie sa se tina cont de opiniile alegatorilor. Sunt si voi ramane social democrat dar nu sunt de acord modul in care au fost luate ultimele decizii. Si aici vorbesc despre comunicare, a lipsit total.
Trebuie sa explicam mai bine ce vrem sa facem si de ce ! Din pacate, toate deciziile bune si foarte bune care s-au luat pana acum s-au volatizat, de parca nici n-au fost.", a scris Dumitru Mergeani.