Abuzul în serviciu a fost dezincriminat de o instanță. Reacția lui Iordache: S-a ajuns aici pentru că legislația nu a fost pusă în concordanță cu deciziile CCR. Este exact ceea ce am vrut noi să facem prin OUG 13

O instanță a decis încetarea imediată a unei pedepse cu închisoarea, constatând că abuzul în serviciu a fost dezincriminat, informează B1 TV.

O persoană condamnată în aprilie 2016 la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu a solicitat Curții de Apel Alba Iulia punerea în libertate, motivând că această condamnare a fost pronunțată pe articolul de lege declarat neconstituțional.

Judecătorii din Alba Iulia au analizat solicitarea și au constatat că după 45 de zile de la verdictul CCR, nici Guvernul și nici Parlamentul nu au pus în acord legislația cu această hotărâre.

Astfel, ei au decis dezincriminarea infracțiunii pentru care persoana respectivă a fost condamnată la închisoare.

Decizia este definitivă, iar acea persoană a fost deja pusă în libertate.

Hotărârea este una individuală, deci nu va putea fi aplicată în alte cazuri decât în urma unei solicitări similare formulată de persoane condamnate și ele pentru abuz în serviciu, în baza articolului declarat neconstituțional.

Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, Florin Iordache, fostul Ministru al Justiției, a declarat că s-a ajuns la o astfel de hotărâre pentru că legislația nu a fost pusă în acord cu deciziile CCR, lucru pe care el a încercat să-l facă prin Ordonanța 13.

S-a ajuns aici pentru că, în 45 de zile de la decizia CCR, fie Parlamentul, fie Guvernul trebuia să pună în concordanță legislația cu decizia Curții. Nu s-a întâmplat acest lucru și iată că ăsta e rezultatul!

Asta am vrut noi prin ordonanță.

Fără îndoială, printr-o consultare largă, toate deciziile CCR trebuie modificate. Nici Curtea și nici instanțele nu sunt autorități care să legifereze. Legiferarea o face fie Parlamentul, fie Guvernul.

Noi am avut o consultare largă cu câteva mii de oameni și am postat viziunea noastră. Ideea era ca ordonanța să fie modificată în Parlament. Acum se dorește o consultare și mai largă. Foarte bine, dar trebuie făcută, pentru că din vară e un vid legislativ și alte instanțe pot face la fel”, a declarat Florin Iordache, pentru B1 TV.

Ultima oră
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)
20:11 - România marchează Ziua Eroilor prin ceremonii militare și religioase. Cum vor avea loc manifestările din București și din țară
19:59 - Bucureștiul schimbă regulile pentru evenimentele private. PMB vrea mai puține blocaje și festivaluri mai bine organizate
19:49 - Tanczos Barna, dezvăluiri despre formarea Guvernului Bolojan: „Nu era nimeni care să vrea să fie premier și să evite dezastrul bugetar. A acceptat Bolojan. De ce să renunțe acum?”
19:27 - STB cumpără 46 de tramvaie noi şi 100 de troleibuze articulate. Când vor intra în circulație noile investiții
19:27 - Obiceiurile de seară care îți pot obosi inima. Care este recomandarea cardiologului pentru corpul tău
19:24 - Numele lui Sebastian Ghiță apare într-o scurgere de informații de la Moscova – o comunicare între un agent rus și șeful său / Ghiță respinge „afirmațiile false” și lansează propriile acuzații
18:58 - Primar din Bihor, prins în flagrant de procurorii europeni. EPPO investighează o mită cerută pentru un contract finanțat din bani UE
18:50 - Angajată a Poștei din Timișoara, acuzată că i-a ajutat pe autorii unui jaf de aproape 10 milioane de lei. Ce informații le-ar fi oferit hoților
18:40 - Andreea Bălan a luat numele soțului: „Acum sunt doamna Cornea! Și alerg să-mi schimb actele”