CCR: Relațiile de familie nu le includ numai pe cele care au la bază căsătoria / Asociația Accept: În civil când vom vedea decizii care să constate dreptul la familie pentru toți?

Curtea Constituțională a decis că relațiile de familie nu le includ numai pe cele care au la bază căsătoria. Asta chiar în contextul în care Liviu Dragnea a anunțat că, foarte probabil, în aceasta toamnă va fi organizat referendumul privind familia tradițională. Românii ar urma să voteze dacă sunt sau nu de acord cu modificarea Constituției, în sensul în care familia să fie redefinită drept ”uniunea dintre un bărbat și o femeie”, nu ”dintre soți”, cum este acum.

Includerea în Constituție a noii definiții ar face, însă, ca statul să nu mai considere familie, de exemplu, familiile care sunt formate din copil și mamă/tată, sau cele în care copilul este crescut de bunici.

”Curtea Constituțională a României a reținut astăzi că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii unor martori care nu sunt nici soți, nici rude de sânge sau afini, ci sunt parteneri de viață ai unei persoane se află în sfera de protecție a relațiilor de familie. CCR a spus negru pe alb că noţiunea de „viaţă de familie” nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie şi poate include alte relaţii de facto. Așa încât, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului să fie excluși de la dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal.

În civil când vom vedea decizii care să constate dreptul la familie pentru toți? #3milioane #Coman”, este mesajul Asociației Accept, postat pe Facebook.

Plenul CCR a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului; b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului”.

Poziția CCR, potrivit comunicatului emis de instituție:

”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este neconstituțională.

În motivarea deciziei sale, Curtea a constatat că, deși legislația procesual penală română se numără printre cele care au creat un privilegiu de refuz al audierii pentru anumite categorii de persoane, legiuitorul român nu a reglementat acest drept într-o manieră clară, accesibilă şi previzibilă, întrucât categoriile de beneficiari nu sunt clar delimitate, fiind încălcate dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție.

Totodată, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, în cazul în care convieţuiesc ori nu mai conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul (concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului), este neconstituțională, întrucât aduce atingere dispozițiilor art.16 alin.(1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii raportat la art.26 alin.(1) referitor la viața familială, din Legea fundamentală. Curtea a reținut că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecție a relațiilor de familie, iar noţiunea de „viaţă de familie” nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie şi poate include alte relaţii de facto. Așa încât, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului să fie excluși de la dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal.

Decizia este definitivă și general obligatorie”.