Bătăușul Palada se crede victimă. După ce l-a agresat pe Goțiu, s-a plâns CNA-ului că nu a fost apărat (VIDEO)

După ce l-a luat la pumni pe Mihai Goțiu (USR), care îndrăznise să-l contrazică, Mirel Palada a decis că tot el este victima, așa că s-a plâns Consiliului Național al Audiovizualului că moderatoarea Nadia Ciurlin nu l-a apărat în fața acuzațiilor ce i-au fost aduse de către invitați.

Nimic mai fals, căci Nadia Ciurlin și jurnaliștii B1 TV l-au căutat în repetate rânduri pe Mirel Palada și chiar i-au oferit șansa de a se apăra singur. Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta a dat, însă, bir cu fugiții, iar acum a prins curaj. Nu doar că a fost agresiv și a lovit o persoană, dar tot el se consideră victimă.

”Noi l-am sunat pe domnul Palada pentru că voiam un punct de vedere din partea domniei sale. Ne-a transmis prin SMS că nu dorește să comenteze în acest moment. Totuși, noi suntem insistenți, o să-i rog pe colegi să mai sune”, susținea Nadia Ciurlin în direct, pe 15 septembrie, în ediția în care a prezentat imaginile cu momentul agresiunii. Tot atunci, unul dintre invitați a susținut că și el i-a scris un SMS lui Palada și a primit aceeași reacție. În tot acest timp, pe post se auzea cum Mirel Palada este sunat.

Bătăușul Palada se crede victimă. După ce l-a agresat pe Goțiu, s-a plâns CNA-ului că nu a fost apărat

#DIRECT_ONE_5b1ly4#

"Aud ca Mirel Palada ma reclama la CNA ca nu l-am aparat intr-o emisiune in fata criticilor unor invitati, dupa vestita bataie din platoul B1TV. Asta e culmea tupeului! Un bataus ofensat ca nu l-a protejat o femeie. Nu apar din principiu oameni violenti, dar exista dovada ca l-am sunat in direct sa se apere singur. Daca nu dadea bir cu fugitii, poate gasea vreun argument in apararea lui. Altfel, astept amenda CNA, ca doar traim in tara in care cine da cu pumnul umbla liber pe strada, iar cine nu ii apara reputatia e bun de tras la raspundere", a scris Nadia Ciurlin, pe Facebook.

Tags:
Ultima oră
08:38 - Președintele Nicușor Dan vizitează BSDA 2026, cea mai mare expoziție de apărare din regiune. Ce tehnica militară este expusă la Romaero
08:36 - Miruță: „În fabricile de armament din România au crescut copaci, de bine ce au fost folosiţi banii din înzestrare pentru Armata Română”. De ce programul SAFE e atât de important
08:15 - Călin Georgescu a felicitat AUR și PSD pentru moțiunea de cenzură: „Primul pas, în 35 de ani, spre o conciliere națională”
08:02 - (VIDEO) Donald Trump, primit la sediul „interzis” al puterii din Beijing. Ce a declarat președintele despre întâlnirea cu Xi Jinping
07:25 - Protestele din Serbia, au fost întrerupte de un incident grav. O mașină a intrat în grupul de manifestanți.
23:56 - Ce nu ar trebui să mai păstrezi în congelator. 6 alimente „uitate” care îți strică gustul și calitatea mâncării
23:22 - Lituania critică statele europene care „nu iau în serios” apărarea. Mesaj dur despre NATO și sprijinul pentru Ucraina
22:56 - Mihai Trăistariu a stârnit controverse după declarațiile făcute despre succesul Mădălina Manole: „Dacă nu era compozitorul ei, cuplat cu ea, poate că nici nu reușea”
22:51 - Scandal în zona digitalizării statului. Oana Gheorghiu îl acuză pe fostul șef ADR că a lansat un „fake news” despre trafic de influență.
22:22 - TikTok introduce abonamentul fără reclame în Marea Britanie. Schimbarea ar putea influența și utilizatorii din România