Criză în stomatologie! Anestezicele se mai pot achiziționa doar din străinătate, la preț TRIPLU

Criză pe piața anestezicelor folosite în stomatologie. De câteva săptămâni, acestea au dispărut de pe piață, iar medicii dentiști își desfășoară activitatea din ce în ce mai greu.

Aceștia se plâng și de faptul că anestezicul rămas în stocul firmelor este vândut la suprapreț.

"Au ajuns sa il vanda de la 70-90 de lei la 300 de lei", spune un medic stomatolog.

Problema a apăut atunci când una dintre cele două firme are au autorizație de punere pe piață în România are la rândul său probleme.

"Firma germană va reveni, conform estimărilor proprii, în primăvară", explică Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului, pentru Hotnews.

Cealaltă firmă autorizată, o companie franceză, urmează să livreze luna aceasta câteva mii de cutii cu fiole de anestezic.

În așteptarea livrărilor, stomatologii cumpără anestezic de peste hotare la prețuri de 3 ori mai mari sau “la negru” de la alți colegi care au stocuri.