Uite MANUALUL, nu e manualul! Mihai Tudose și Liviu Pop, percepții PARALELE față de cartea de învățătură. Culmea EFICIENȚEI: 4 angajați au de sortat 150.000 de manuale

Uite MANUALUL, nu e manualul! Mihai Tudose și Liviu Pop, percepții PARALELE față de cartea de învățătură. Culmea EFICIENȚEI: 4 angajați au de sortat 150.000 de manuale

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi, că 2017 este primul din „ultimii mulți ani” când manualele au ajuns la timp în școli. Pe de altă parte, ministrul Educației, Liviu Pop, susține că sunt județe în care elevii n-au primit cărțile școlare la timp.

„Aţi vorbit despre haosul din Educaţie. Vă reamintesc că acesta e primul an din mulţi ultimi ani când manualele şcolare au fost la timp, la începutul şcolii.”, a declarat Mihai Tudose în plenul Parlamentului, unde s-a dezbătut moțiunea PNL împotriva Cabinetului său.

Pe de altă parte, ministrul Educației a afirmat, în cadrul unui eveniment, că au existat județe în care editurile nu au transmis la timp manualele, informează Agerpres.

„Din informațiile mele, săptămâna aceasta vor ajunge toate manualele și din partea celor două edituri care au avut un număr mai mic la anumite discipline, însă în momentul în care vom finaliza vom comunica public, așa cum am comunicat public și valoarea contractelor și tot ceea ce am plătit pentru aceste manuale de clasa a V-a”, a precizat Liviu Pop.

Chiar și așa, el a subliniat că „situația e mai bună decât anul trecut.”

Dacă în Dâmbovița, Harghita și Suceava editurile nu au respectat termenul de livrare, în capitală cărțile sunt încă în depozit. Doar 4 angajați trebuie să sorteze 150 de mii de manuale și abia apoi acestea pot fi duse la școli, potrivit ȘtirilorProTV.

Aproape 150 de mii de manuale au fost cumpărate pentru elevii de clasă a cincea din București. Toate sunt încă în depozitul inspectoratului școlar. Vor ajunge în școli abia la sfârșitul săptămânii pentru că până atunci trebuie sortate pe materii și edituri pentru fiecare școală.