Piromanul din București a fost prins. Unde a fost găsit individul

Piromanul care a incendiat opt mașini în București, acum o săptămână, a fost prins chiar în spatele Secției 1 de Poliție. El are 45 de ani și locuiește în Sectorul 1 al Capitalei. Individul a fost reținut.

Joi,Poliţia Capitalei a făcut publice primele imagini cu acest individ. Agenţii au solicitat sprijinul populaţiei pentru identificarea lui. Tot joi, un bărbat a fost ridicat dintr-un mall și dus la audieri, dar a fost eliberat după ce polițiștii au constatat că nu el este vinovatul. Acesta fusese a șaisprezecea persoanăaudiată de agenți în acest caz. Iată că sâmbătă, la o săptămână după ce mașinile au fost incendiate, vinovatul a fost, în sfârșit, prins.

ISU Bucureşti-Ilfov anunțase că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii au intervenit în decurs de mai puţin de o oră, pentru stingerea a trei incendii produse la autoturisme staţionate.

Primul incendiu a fost anunțat la 112, în jurul orei 23.00, în strada Gala Galaction, unde au fost găsite trei autoturisme care ardeau cu flacară, iar cel de-al patrulea era doar afectat de căldura degajată.

În scurt timp, a fost anunţat un incendiu similar în strada Petru Rareş, unde a fost găsit un autoturism distrus în mare parte, iar cel de-al doilea era afectat în partea frontală.

Cel de-al treilea incendiu s-a produs în strada Nicolae Ionescu, la două autoturisme care ardeau cu flacară.