Şapte persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică dimineaţă pe DN 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud, fără a fi necesară transportarea acestora la spital. În accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele lovind un stâlp de electricitate care s-a prăbuşit pe şosea.
Accidentul a avut loc peDN 17 Bistriţa – Vatra Dornei, în localitatea Prundu Bârgăului, fiind implicate două autoturisme. Una dintre maşini a rupt un stâlp de electricitate de pe marginea drumului, apoi s-a izbit violent de gardul din beton al unui imobil.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, în accident au fost implicate şapte persoane, însă niciunanu a avut nevoiede îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital.
În urma accidentului, circulaţia a fost blocată pentru aproximativ o oră, pentru a fi ridicat stâlpul prăbuşit pe carosabil, potrivit News.ro.