Tudorel Toader, noi precizări privind extrădarea lui Ghiţă şi Udrea: Ministerul Justiției şi-a îndeplinit „la timp şi complet” obligaţiile

Tudorel Toader a făcut luni dimineaţă noi precizări privind aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă, cât şi a Elenei Udrea.

Ministrul Justiţiei a dat asigură că la nivelul instuţiei pe care o conduce au fost îndeplinite „la timp şi complet” toate procedurile necesare.

„Procedura de extrădare este cea prevăzută de legea 302. Fac apel la dumneavoastră ca să reflectaţi realitatea aşa cum este ea, nu aşa cum o văd unii sau alţii. Şi în cazul lui Sebastian Ghiţă, am trimis documentele pentru extrădare. Am rugat chiar în ziua respectivă de la direcţia de specialitate şi am comunicat exact documentele, data, procedura realizată. Ministerul Justiţiei, şi de data aceasta (n.r. – în cazul Elenei Udrea), ca de fiecare dată de altfel, şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care îi revin. Nu uitaţi că avem obligaţii partajate, trebuie să vină de la instanţă, noi transmitem mai departe solicitarea respectivă”, a declarat Tudorel Toader, întrebat despre procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea.

La doar o zi după condamnarea Elenei Udrea, Tudorel Toader a făcut un exerciţiu de imagine şi a ieşit în conferinţă de presă pentru a semnala că aceasta că aceasta poate fi adusă în ţară în ciuda lipsei unui acord bilateral de extrădarea cu Costa Rica.

În schimb, în privinţa extrădării lui Sebastian Ghiţă din Serbia lucrurile merg greoi, fostul deputat fiind la Belgrad de peste un an, dar niciun semnal nu arată în prezent că va fi adus în curând în ţară.

Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși