Proiect de lege: Aleşii vor PĂSTRA legitimaţia de acces în Parlament şi după TERMINAREA mandatului

17 parlamentari ai minorităților naționale au depus la Senat un proiect care prevede modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Prin urmare parlamentarii ar urma să aibă legitimație de acces în Casa Poporului și după ce și-au încheiat mandatul, transmite Mediafax.

Proiectul prevede completarea articolului 48 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

„Deputații și senatorii care și-au încheiat mandatul de deputat, respectiv de senator, au dreptul la legitimație de acces în incinta Parlamentului României, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, elaborează regulamentul de punere în aplicare a pevederilor alin (1), care se aprobă prin hotărâre de către cele două Camere ale Parlamentului, în ședință comună”, se arată în propunerea legislativă.

Inițiatorii spun că prin această modificare încearcă să reglementeze situația deputaților și senatorilor care doresc în continuare o legitimație de acces în Parlament, deși și-au încheiat mandatul.

Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși