DOLIU în lumea filmului românesc: A murit un mare actor din GENERAȚIA DE AUR (VIDEO)

Este doliu în lumea teatrului şi filmului românesc. Celebrul actor Corneliu Gîrbea s-a stins din viaţă la vârsta de 90 de ani. Regretatul actor s-a făcut remarcat în faţa publicului prin activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate într-un număr impresionant de filme. Cele mai multe au fost relizate înainte de anii 90, în regia lui Sergiu Nicolaescu, informează B1 TV.

Ocupat o viaţă întreagă cu încântarea publicului prin teatru şi film, Cornel Gârbea a părăsit pentru totdeauna scena vineri seară. Cumplita veste că actorul nu mai este printre noi a fost dată de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film sâmbătă dimineaţă.

Cornel Gârbea, s-a născut în anul 1928 la Gheorghieni şi aproape împlinise onorabila vârstă de 90 de ani. Regretatul artist a jucat pe scena de la Teatrul Mic din București, dar și în numeroase filme. Cele mai multe au fost colaborări cu regizorul Sergiu Nicolaescu, iar printre peliculele de referinţă se numără: „Mihai Viteazul” , „Ultima noapte de dragoste”, „Capcana mercenarilor” şi Nea Mărin miliardar”, unul dintre cele mai cunoscute şi vizionate filme din toate timpurile.

Corneliu Gârbea a absolvit Institutului de Teatru din Cluj, promoţia 1952. În anul 1967, artistul a fost distins cu medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși