Fost PRIMAR condamnat la 4 ani de închisoare cu EXECUTARE! De la ce i s-a tras

Tribunalul Vaslui a pronunţat marţi, sentinţa în dosarul în care fostul primar al comunei vasluiene Berezeni, Iulian Miliare, actualmente consilier local, a fost judecat, alături de alţi angajaţi ai primăriei pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, anunţă Vremea Nouă.

Fostul primar, Iulian Miliare, a fost găsit vinovat de magistraţii Tribunalului Vaslui, care au dispus condamnarea acestuia în regim de detenţie. Astfel, judecătorii au dispus condamnarea lui la 4 ani de închisoare şi 4 ani interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei persoane juridice, precum şi dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

De asemenea, judecătorii au dispus o pedeapsă de 37.500 lei amendă penală (250 zile amendă, fiecare a 150 lei ziua de amendă), care în caz de neachitare se va transforma în zile de închisoare.

Miliare a fost judecat sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Alţi doi inculpaţi din dosar, Lascăr Prăjica, contabilul Primăriei Berezeni, Neculiţă Mărgărint (şeful unei ferme agricole de pe Valea Prutului) şi Dorel Chirilă, Dorel Chirilă, reprezentant alAsociaţiei Crescătorilor de Animale “Gospodarul Zootehnist” Berezeni, au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere câte trei ani fiecare sub supraveghere.

Tags: