Americanii nu mai au voie să mănânce salată verde, din cauza infecţiilor cu E. Coli apărute după ce mai mulţi oameni au consumat acest aliment.
Astfel, autorităţile sanitare au recomandat tuturor cetăţenilor să nu mai cumpere şi să nu mai mănânce salată verde, potrivit Agerpres.
În total, 32 de persoane au fost infectate cu bacteria E. coli, în perioada 8 şi 31 octombrie, dintre care 13 au fost spitalizaţi.
De asemenea, şi Canada a fost lovită de această epidemie. Autorităţile sanitare canadiene au precizat că au fost descoperite 18 cazuri, trei în Ontario şi cincisprezece în Quebec.
Deşi nu a fost înregistrat niciun deces, autorităţile din SUA şi Canada au decis să emită o avertizare în ceea ce priveşte consumul de salată verde.
Aceştia le-au transmis cetăţenilor să nu mănânce salată, iar distribuitorilor şi restaurantelor le-au specificat „să nu servească sau să vândă salată până când nu vor fi disponibile mai multe informaţii despre această epidemie”.