Prima reacție a generalului jefuit: Nu mi-am închipuit că se poate întâmpla așa ceva ziua, în amiaza mare

Generalul MAI Toma Zaharia, a cărui casă a fost spartă sâmbătă pe când se afla la un parastas, susține că este șocat și că nu-și închipuia că astfel de fapte pot fi făcute ziua, în amiaza mare, relatează stiripesurse.ro.

„Am fost la parastas la tatăl meu, am ajuns acasă în jurul orei 16.00 și am constatat că un geam de la intrare era spart. Am așteptat să vina poliția. Criminaliștii au efectat cercetarea la fața locului. Erau câteva camere răvășite complet. Altceva nu aveau ce să sustragă decât niște mici bijuterii, amintiri de familie, și vreo două-trei ceasuri vechi. E un șoc, că de 15 ani de când am ieșit la pensie nu mi-am închipuit că se poate intampla așa ceva ziua, în amiaza mare”, a spus generalul Zaharia la Antena 3, potrivit sursei citate.

Acestea fiind spuse, polițiștii dâmbovițeni au depistat, sâmbătă seara, în București, patru bărbați care aveau asupra lor bunurile sustrase. Este vorba despre bijuterii de aur, ceasuri și sume de bani. Ba mai mult, suspecții ar fi avut asupra lor bilete de avion către Portugalia.

Tags:
Ultima oră
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)