„Sexy-PSD-ista” Corina Bogaciu îl părăsește pe Liviu Dragnea pentru Victor Ponta (FOTO)

Încă o deputată plecă din PSD la Pro România!

Liviu Dragnea pierde teren în fața lui Victor Ponta. Dupăprimarul oraşului Simeria (Hunedoara), Emil Rîşteiu, și deputatul de Dâmbovița, Oana Silvia Vlăduca, Corina Bogaciu își anunță, vineri, demisia. Deputata PSD de Ilfov este numită de presă ”sexy-PSD-ista”, din cauza pozelor provocatoare de pe rețelele sociale.

„Am hotărât să mă alătur echipei Pro România, deoarece aici este singurul loc unde se face o politică social-democrată autentică, în beneficiul oamenilor și nu al liderilor.

Cu fiecare zi care a trecut de la demisia mea din Partidul Social Democrat, mi-am întărit convingerea că am făcut un lucru bun și că doar așa îi voi putea reprezenta cu onestitate pe cetățenii din județul Ilfov care mi-au acordat voturile și încrederea lor. Cum aș putea acum să apar în fața lor, ca membră a unui partid care, prin guvernul pe care îl susține, condamnă Bucureștiul și întreaga zonă metropolitană la subdezvoltare?

Proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, și altele asemenea referitoare la Zona Metropolitană, nu vor mai putea fi demarate în condițiile acestei subfinanțări, iar cetățenii din localitățile limitrofe Capitalei vor deveni victime colaterale într-un război politic care nu-i privește.

De aceea, asemeni altor colegi ai mei, consider că lucrurile în PSD se îndreaptă într-o direcție greșită și cum în interior nu sunt tolerate niciun fel de idei sau opinii contrare celor ale echipei actuale de conducere, singura soluție este construirea unei alternative în afara partidului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, transmite deputata PSD de IlfovAlexandra Corina Bogaciu.

Tags:
Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși