PMP cere convocarea la MAE a ambasadorului Italiei la București. Populismul extremist, cea mai mare amenințare la adresa românilor din Italia

PMP cere convocarea la MAE a ambasadorului Italiei la București. Populismul extremist, cea mai mare amenințare la adresa românilor din Italia

PMP cere ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, să îl convoace la sediul MAE pe ambasadorul Italiei la București, Marco Giungi, și să îi solicite acestuia încetarea abuzurilor comise de autoritățile italiene față de românii din Italia, inclusiv anularea ordinului de expulzare a româncei Mădălina Gavrilescu, ordin emis pe motiv de participare la manifestații „neautorizate”.

În același timp, PMP îi cere ministrului Meleșcanu să trimită, în regim de urgență, o sesizare către Comisia Europeană cu privire la încălcarea de către Guvernul de la Roma, în cazul expulzării Mădălinei Gavrilescu, a legislaţiei europene care prevede dreptul la liberă circulaţie şi muncă. În mod normal, un asemenea caz ar trebui să genereze o procedură de infringement împotriva Italiei.

„Este absolut revoltător că autoritățile române nu au nicio reacţie faţă de acest abuz clar, cum de altfel nu au avut nici față de alte abuzuri ale populiștilor xenofobi din Italia la adresa românilor. Cazul Gavrilescu a fost posibil și datorită slugărniciei autorităţilor de la Bucureşti faţă de extremişti, în contextul în care Carmen Dan l-a primit la București pe Matteo Salvini ca pe politician de mare anvergură. Oare PSD-iştii se pregătesc să migreze, după alegerile europarlamentare, în grupul extremiştilor, alături de Salvini?”, se întreabă Eugen Tomac, președintele PMP.

În opinia liderului PMP, „cazul Gavrilescu demonstrează ipocrizia uriaşă a autorităţilor italiene. Vicepremierul italian Luigi Di Maio se pozează cu liderii „vestelor galbene” și susține că cetățenii au dreptul să protesteze împotriva condiţiilor de trai, ceea ce declanşează un scandal diplomatic fără precedent cu Franţa. Pe de altă parte, când o româncă precum Mădălina Gavrilescu face exact acelaşi lucru, o expulzează rapid”.

„Este un dublu standard de neacceptat, care dovedeşte că populismul extremist, fie el de stânga – Di Maio sau de dreapta – Salvini, reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa românilor care trăiesc în Italia și la adresa proiectului european”, a concluzionat președintele PMP.

Tags:
Ultima oră
15:04 - Kelemen Hunor: „Inflația peste 10% nu e generată de Guvern”. Pe cine vede vinovat și ce soluții propune
14:59 - Sorin Grindeanu a dezvăluit numele. Cine din PNL a sunat-o, de fapt, pe Lia Olguța Vasilescu
14:52 - Uniunea Europeană pregătește schimbări majore pentru călătoriile cu trenul. Un singur bilet ar putea acoperi trasee operate de mai multe companii
14:51 - Camera Deputaților majorează amenzile pentru petreceri cu muzică lângă locuințe. Scandalul costă scump
14:38 - Șoc în restaurantele din Austria! „Taxa zgârcitului” lovește clienții. Vrei să împarți mâncarea? Pregătește portofelul!
14:28 - Gigi Becali ‘a explodat’ de nervi. De ce nu mai poate termina biserica: „Eu dacă ajungeam vreodată să conduc ţara asta, desfiinţam toate ONG-urile alea vagaboante, care au făcut numai rău României”
14:26 - Grindeanu: Bolojan a adus economia în comă și se adâncește în propriile minciuni. L-a demis INS-ul azi. Regretăm că nu am fost fermi mai devreme (VIDEO)
14:26 - PNL și USR propun schimbarea regulilor pentru liceele tehnologice. Elevii ar putea obține mai devreme o calificare profesională
14:16 - Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o majorare a biletului STB de la 3 la 5 lei, dar abia după reorganizarea companiei de transport
13:56 - Sucurile „fără zahăr” și produsele dietetice, tot mai contestate. Ce efecte au observat cercetătorii asupra organismului