Traian Băsescu: OUG a lui Tudorel Toader este odioasă. Înseamnă punerea sub control politic a Parchetelor, ceea ce n-a mai îndrăznit să facă nimeni din 2005 (VIDEO)

Fostul președinte Traian Băsescu a catalogat drept ”odioasă” ordonanța de urgență a Guvernului prin care sunt modificate legile justiției. Într-o conferință susținută vineri la Pitești, senatorul PMP a avertizat că noua OUG va avea drept consecințe ”punerea sub control politic a Parchetelor”.

”Ultima OUG este odioasă. Practic, înseamnă punerea sub control politic a Parchetelor, ceea ce n-a mai îndrăznit să facă nimeni din 2005. S-a revenit la vremea în care doamna Stănoiu, împreună cu Adrian Năstase stabileau în Kiseleff cu îi fac dosare, pe cine scapă de dosare, pe cine arestează și pe cine nu arestează. Este un regres formidabil în toate palierele de numire a șefilor instituțiilor din parchete.

În urma deciziei CCR, preșdintele, practic, nu mai are niciun cuvânt în desemnarea procurorului general, a șefului DNA, a șefului DIICOT, a adjuncților lor și a șefilor de secții pe care îi numea dacă îi considera apți pentru funcție. CCR a spus că titularul deciziei este ministrul Justiției, care îi face propunerea președintelui și acesta este obligat să semneze. Nu cred că va rezista o astfel de decizie în cazul în care vom reuși să-i trimitem în opoziție pe cei de la PSD pentru că trebuie restabilită independența procurorilor și independența justiției, în general”, a spus Băsescu.

Fostul președinte a subliniat că schimbarea legislației pentru punerea justiției sub control politic echivalează cu sfârșitul democrației.

”Procurorii și judecătorii incorecți trebuie dați afară, dar nu trebuie modificată legislația și pusă justiția sub control politic. Asta înseasmnă sfârșitul democrației și nicio speranță că justiția nu va fi utilizată ca un ciocan împotriva adversarilor politici”, a mai spus Traian Băsescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși