Peste o mie de oameni s-au alăturat până acum campaniei PDL „Bucureştiul reciclează” şi au dus maculatură în cele aproape 60 de corturi, amplasate în toată Capitala. Numai în primele două zile ale campaniei s-au adunat trei tone de hârtie folosită. Cu banii obţinuţi din vânzarea ei, democrat liberalii vor cumpăra copaci, pe care îi vor planta în parcuri.
În corturile PDL bucureştenii aduc zeci de kilograme de maculatură şi primesc în schimb tricouri cu însemnele campaniei.
Campania „Bucureştiul reciclează” a început duminică, iar în prima zi de la lansare s-a adunat peste o tonă de hârtie. Adică s-au economisit 3,500 kilowati de electricitate, cât iluminatul stradal al unui sector, timp de o oră.
În primele două zile ale campaniei, ecologiştii de top au fost bucureştenii din Sectorul 3. Şi locuitorii celorlalte sectoare pot contribui pentru un oraş mai verde şi mai curat. Tot ce trebuie să facă este să ducă la reciclat hârtia folosită. Campania continuă până pe 3 iunie.