Pentru interesele egoiste ale câtorva indivizi profund corupţi România este scoasă din Uniunea Europeană, PSD este scos din Partidul Socialiştilor Europeni (PES), iar românii sunt traşi în zona Rusiei, a precizat preşedintele Pro România, într-o postare de pe Facebook, de joi.
„Azi România este scoasă practic din UE, PSD este scos din PES, românii sunt traşi în afara familiei europene, în zona Rusiei şi a ţărilor nedemocratice – totul pentru interesele egoiste ale câtorva indivizi profund corupţi şi profund incapabili să guverneze corect, eficient şi democratic”, a precizat Victor Ponta în postare.
Deputatul a mai indicat şi motivul pentru care s-a ajuns în situaţia îngheţării relaţiilor cu PSD de către PES.
„Indivizii care ne-au pus în conflict cu UE doar pentru că au fost prinşi furând bani europeni şi pentru că liderii UE nu sunt de acord să îi lasa să ducă ţară la un regim politic corupt şi falimentar – sunt nişte trădători ai poporului român!”.
„Intrarea României în Uniunea Europeană a însemnat ruperea de trecutul comunist – intrarea într-o familie unde ne este locul, unde ai drepturi şi obligaţii, unde ai uriaşe oportunităţi de dezvoltare naţională şi individuală, dar unde trebuie să respecţi reguli pentru a fi respectat!”, a adăugat preşedintele Pro România.
Postarea originală de pe Facebook a lui Victor Ponta