PNL: Inițiativa pentru reformarea conteciosului administrativ, prin facilitarea accesului la justiție, depusă în Parlament

Deputatul PNL Dan Vîlceanu și senatorul PNL Florin Cîțu au depus în Parlament un proiect de lege prin care este revizuită legislația privitoare la contenciosul administrativ.

„Proiectul de lege vine în sprijinul cetățenilor care se confruntă cu proceduri extrem de greoaie atunci când contestă în instanță un act administrativ care le prejudiciază interesele protejate de lege. Soluțiile legislative propuse vor sprijini inclusiv sectorul privat, prin echilibrarea raporturilor de forțe în litigiile de drept administrativ”, spun semnatarii proiectului.

Astfel, este introdusă o procedură simplificată de judecare a cauzelor de contencios atunci când actele administrative emise de autorități sunt vădit nelegale, prin raportare la prevederile exprese ale legilor.

Totodată, Cîțu spune că este simplificată procedura de suspendare a actelor administrative emise în mod vădit nelegal de către autoritătile publice, astfel încât riscul ca mediul privat să fie afectat de acte care nu respectă rigorile legii este redus semnificativ.

„În plus, se introduce dreptul la bună administrare, drept care printre altele prevede:

  • Dreptul cetățenilor/companiilor de a își accesa propriul dosar administrativ deschis la o instituție;
  • Dreptul de a beneficia de acte administrative motivate;
  • Dreptul de a fi ascultat înainte ca o măsură să fie dispusă printr-un act administrative individual.

De asemenea, sunt prevăzute o serie de principii obligatorii în soluționarea litigiilor administrative, este prelungit termenul de prescripție pentru formularea cererii de despăgubiri pentru daunele provocate de actele administrative emise în mod nelegal, hotărârile pronunțate în primă instanță devin executorii, iar recursul este înlocuit cu apelul, astfel încât să se reducă numărul judecătorilor implicați la instanțele superioare – măsura este menită să degreveze magistrații deja supraîncărcați cu soluționarea cauzelor – și se simplifica administrarea unor probe de către justițiabili”, se arată într-un comunicat transmis de PNL.

Tags:
Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși